Trei milioane de persoane defavorizate vor beneficia de vouchere o dată la două luni

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că Guvernul va adopta, luni, o ordonanţă de urgenţă care prevede acordarea voucherelor pentru persoanele defavorizate, astfel încât acestea să poată să beneficieze de masă caldă sau să procure alimente. Şeful Executivului a adăugat că trei milioane de persoane vor beneficia de aceste vouchere, o dată la două luni, măsură fiind de aproximativ 3,1 miliarde lei, iar jumătate din această sumă este acoperită prin fonduri europene.

„Astăzi, pe ordinea de zi avem două ordonanţe deosebit de importante pentru programul nostru guvernamental. Ambele fac parte din reglementările pe care şi le-a asumat Guvernul pentru punerea în aplicarea a programului «Sprijin pentru România» şi în felul acesta reuşim să conturăm întreg setul de măsuri pentru ca pachetul să devină funcţional. Prima ordonanţă de urgenţă pe care o vom adopta astăzi este cea referitoare la voucherele care vor fi acordate cetăţenilor cu nevoi, în sensul în care pot să beneficieze de masă caldă sau să procure alimente. E vorba de 3 milioane de persoane care vor beneficia de aceste vouchere, o dată la două luni. E o măsură a cărei valoare totală e de aproximativ 3,1 miliarde lei, iar 50%, jumătate din aceşti bani vor proveni din fonduri europene”, a afirmat Nicolae Ciucă, în debutul şedinţei de luni a Executivului.

Premierul a prezentat câteva detalii şi despre cea de-a doua OUG pe care o va aproba Guvernul prin care este alocată o a doua tranşă de 3,5 miliarde lei pentru proiecte de investiţii, banii provenind tot din fonduri europene.

„Cea de-a două ordonanţă de urgenţă este cea prin care continuăm să susţinem proiectele de investiţii. Pratic este o soluţie guvernamentală prin care reuşim ca, la mai puţin de o lună, să venim cu acel sprijin de aproximativ 5,2 miliarde lei. Ordonanţa de urgenţă pe care o aprobăm astăzi se referă la cea de-a doua tranşă, în valoare totală de 3,5 miliarde lei şi acestea sunt fonduri care vin, de asemenea, din fondurile alocate de la UE. E o măsură care aduce beneficii pe termen mediu şi lung şi, de asemenea, apreciem ca fiind foarte importantă pentru că va duce la finalizarea obiectivelor importante de investiţii şi discutăm aici de peste 7.000 de proiecte care îşi vor găsi finalitatea prin această măsură”, a completat Ciucă.

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.