Trei noi contracte de finanțare prin PNRR au fost semnate pentru județul Hunedoara

Ministrul Dezvoltării Cseke Attila a semnat, joi, 97 de noi contracte finanţate prin componenta C10 – Fondul Local din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Contractele au fost încheiate între autorităţile publice locale din 89 de unităţi administrativ-teritoriale şi Ministerul Dezvoltării şi au o valoare totală de 779.231.750,88 de lei.

Potrivit comunicatului de presă al MDLPA, proiectele vizează înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public, prin achiziţionarea de vehicule nepoluante, asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin achiziţionarea de puncte de încărcare pentru vehicule electrice, construirea de locuinţe nZEB plus pentru tineri şi locuinţe de serviciu pentru specialiştii din sănătate şi învăţământ, cât şi elaborarea/actualizarea în format GIS a documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de planificare urbană.

Până în prezent, prin cele trei componente ale PNRR, au fost semnate 1.410 contracte de finanţare, în valoare totală de 12.331.316.892,50 de lei, a precizat ministrul Dezvoltării.

Trei proiecte destinate construirii de locuințe pentru tineri, în județul Hunedoara, sunt pe lista publicată pe site-ul ministerului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *