Tronsonul de autostradă dintre Margina și Holdea are contract semnat

În cursul acestei zile ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și constructorul UMB au semnat contractul pentru proiectarea și execuția autostrăzii cu tuneluri dintre Lugoj și Deva, secțiunea de autostradă de 10 kilometri, din care 2 kilometri reprezintă tunelurile pentru urși. Valoarea contractului este de aproximativ 400 de milioane de euro, iar durata contractului este de 45 de luni. Din acestea, 11 luni este perioada de proiectare și 36 de luni perioada de execuție a lucrărilor.

„Construcția tronsonului cu tuneluri (Margina-Holdea) de pe Autostrada Lugoj-Deva a intrat în linie dreaptă! Am semnat astăzi contractul de finanțare pentru construcția secțiunilor E și D ale Lotului 2 ale acestei autostrăzi. Sunt 2,2 miliarde de lei (cu TVA) care vor fi folosite pentru proiectarea și execuția lucrărilor finanțate preponderent prin PNRR. Tot astăzi am semnat contractul pentru proiectarea și execuția acesor secțiuni, care reprezintă, practic, ultimul tronson al autostrăzii Lugoj – Deva. Cel mai important obiectiv al proiectului este reprezentat de cele două tuneluri dintre Margina și Holdea, solicitate prin acordul de mediu.
Constructorul român căruia i-a fost atribuit contractul a demonstrat până acum că respectă termenele contractuale și chiar poate finaliza lucrările mai devreme.
De aceea, mă aștept ca și acest contract în valoare de 1, 826 de miliarde de lei (fără TVA), finanțat preponderent prim PNRR, să fie predat CNAIR cel mai târziu la finalul anului 2026. Durata contractului este de 45 de luni: 11 luni perioada de proiectare; 34 de luni perioada de execuție a lucrărilor. Cele două tuneluri care vor fi construite în cadrul secțiunii vor avea fiecare o lungime de aproximativ 2,13 km și vor fi formate din două galerii unidirecționale”, arată ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.

Odată cu finalizarea acestui tronson de autostradă, şoferii vor avea facilitate de transport mai rapid, fiind una dintre cele mai importante lucrări de infrastructură mare pentru vestul ţării, în condiţiile în care drumul naţional DN 68A este cel mai tranzitat din zonă, supraaglomerat.

 

Monika BACIU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *