Turiști blocați în telecabina de la Dealul Cetății din Deva

Alpiniștii pompieri deveni au intervenit în jurul orei 17:00 pentru salvarea a 19 persoane blocate în telecabina de la Dealul Cetății. În telecabina aflată în coborâre, în momentul producerii avariei, se aflau 11 adulți și 8 copii cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani.

Pompierii alpiniști au realizat un dispozitiv specific de salvare de la înalțime, alcătuit dintr-un braț și un coș de extracție, cu ajutorul căruia au desfășoarat operațiunea eficientă de aducere rapidă la sol a turiștilor. În sprijinul turiștilor a fost direcționat spre telecabină și un echipaj medical cu o autospecială de transport victime multiple. La o prima evaluare turiștii nu par a prezenta probleme medicale.

Operațiunea de salvare s-a desfășurat la jumatatea traseului, telecabina fiind la o înălțime de cca. 4 metri față de sol.

Update 18:30 – Toți turiștii au fost aduși la sol în siguranță. Nicio persoană nu are probleme medicale.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *