Ultimele două legi ale justiţiei intră astăzi la vot final în Senat

Ultimele două legi ale justiţiei – Legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legea 317/2004 privind funcţionarea CSM – intră miercuri la vot final în Senat, după ce au primit raport de admitere în Comisia specială condusă de Florin Iordache. Cu o zi în urmă, a fost adoptată de Senat Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Comisia parlamentară specială pentru legile justiţiei a adoptat marţi seară cu 12 voturi ”pentru” şi 5 voturi ”împotrivă” un raport de admitere legii 304/2004 privind organizarea judiciară. De asemenea, Comisia a adoptat cu 12 voturi ”pentru” şi 2 voturi ”împotrivă” raport de admitere la legea 317/2004 privind funcţionarea CSM.

Ambele acte normative – adoptate deja de Camera Deputaţilor – intră miercuri la vot în plenul Senatului, care este for decizional în acest caz.

Singurele modificări semnificative aduse legii privind organizarea judiciară faţă de forma adoptată de Camera Deputaţilor au fost în ceea ce priveşte secţia specială pentru investigarea magistraţilor. Astfel, comisia specială condusă de Florin Iordache a decis ca secţia specială să fie condusă de un procuror-şef numit de preşedintele României, la fel ca DNA sau DIICOT.

De asemenea, comisia specială pentru legile justiţiei a adoptat un amendament prin care acordă puteri sporite nou înfiinţatei secţii de investigare a magistraţilor, astfel încât această structură va putea să cerceteze toate infracţiunile săvârşite de procurori şi judecători.

”În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se înfiinţează şi funcţionează Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie care are competenţa exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori, inclusiv judecătorii şi procurorii militari şi cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii”, se arată în amendamnetul adoptat de comisia specială.

În varianta votată de Camera Deputaţilor, secţia specială avea competenţa de a investiga doar unele infracţiuni săvârşite de magistraţi, nu toate infracţiunile, aşa cum a decis comisia specială.

O altă noutate introdusă de comisie a fost prevederea că secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie îşi păstrează competenţa de urmărire penală şi în situaţia în care alături magistraţi sunt cercetate şi alte persoane.

Comisia a mai decis ca secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie să fie condusă de un procuror şef secţie, ajutat de un procuror-şef adjunct, iar ambii să fie numiţi în funcţie de plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

De asemenea, conflictele de competenţă apărute între secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie ar urma să fie soluţionate de către procurorul general al României.

Nici legea 317/2004 privind funcţionarea CSM nu a suferit modificări semnificative în comisie, unde dezbaterile asupra acesteia au durat puţin peste o oră.

Deşi PSD a anunţat în repetate rânduri că intenţionează transformarea Inspecţiei Judiciară într-o instituţie independentă, aceasta a rămas în continuare în subordinea CSM, aşa cum prevede legea în vigoare.

Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor a fost adoptată marţi de Senat cu 80 de voturi ”pentru” şi niciun vot ”împotrivă”, în condiţiile în care niciun partid din opoziţie nu a fost prezent în sală.

Plenul Senatului a adoptat o serie de amendamente ale lui Şerban Nicolae, respinse de comisie, la articolul 96 al legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care reglementează răspunderea materială a magistraţilor.

În Comisie, proiectul a avut mai multe modificări faţă de forma  adoptată de Camera Deputaţilor. Cel mai important amendament prevede că preşedintele României poate refuza, motivat, o singură dată, numirea în funcţiile de conducere la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, aducând la cunoştinţa publicului motivele refuzului. Acum, preşedintele nu este limitat la un singur refuz.

PNL şi USR au anunţat că, înainte ca actul normativ să fie trimis preşedintelui pentru promulgare, îl vor ataca la Curtea Constituţională.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *