Un autocar cu 70 de pasageri s-a răsturnat pe DN7

În această dimineață, în jurul orei 4.50, în localitatea Tătărăști (DN7), un autocar s-a răsturnat în afara carosabilului. Din primele date, o pasageră a decedat și 32 pasageri sunt răniți. S-a activat planul roșu de intervenție. Autocarul venea de la Arad și se îndrepta spre Deva. Se fac cercetări pt stabilirea cauzelor evenimentului. DN7 e blocat momentan pentru intervenție.

“Pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum şoferul unui autocar, în care se aflau 70 de pasageri și încă un șofer, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a răsturnat în şanţ. În urma evenimentului o persoană a decedat şi alte 32 au fost rănite (încă nu se ştie căte grav şi câte uşor). S-a activat Planul Roşu de Intervenţie pentru victime multiple”, informează Centrul Infotrafic.

Salvatorii intervin cu 2 mașini de stingere, o autospeciala pentru transport victime multiple, o descarcerare, 7 ambulante SMURD și 3 ambulante SAJ. Pentru evaluarea persoanelor, la locul intervenției a fost amplasat un punct medical avansat. 32 de persoane, rănite ușor, au fost transportate la spitalele din Deva, Ilia și Orăștie.

Pentru alte 37 de persoane autoritățile au pus la dispoziție spații de cazare, la un hotel din Ilia. Cei doi șoferi nu au avut de suferit în urma incidentului.

Pasagerii autocarului veneau de la muncă din Spania, destinația fiind Râmnicu Vâlcea, dar aveau puncte de debarcare diferite din traseu. Femeia decedată, avea 52 de ani și era din Ostroveni, Vâlcea.

Conducatorului autocarului, în vârstă de 47 ani, din Râmnicu Vâlcea, polițiștii i-au întocmit dosar pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *