Un bărbat a dat foc unei mănăstiri

Poliţiştii constănţeni au stabilit că incendiul de la mănăstirea din Agigea, de miercuri după-amiază, a fost pus intenţionat de un bărbat de 67 de ani, care a dat foc în urma unor neînţelegeri cu stareţul mănăstirii. El a fost reţinut pentru 24 de ore pentru distrugere.

Poliţia Judeţeană Constanţa a anunţat că, miercuri, în jurul orei 16.10, poliţiştii Secţiei 1 Rurală au fost sesizaţi, prin apel 112, că la mănăstirea Izvorul Tămăduirii din localitatea Agigea a izbucnit un incendiu.

 

„La faţa locului s-au deplasat pompieri din cadrul ISU Dobrogea care au procedat la stingerea incendiului şi limitarea extinderii acestuia. Conform primelor cercetări, s-a stabilit că un bărbat, de 67 de ani, ar fi pus foc intenţionat la ultimul etaj al clădirii, într-un uscător, ca urmare a unor neînţelegeri cu stareţul mănăstirii privind cazarea într-una dintre chilii”, a transmis IPJ Constanţa.

 

În urma incendiului s-au înregistrat doar pagube materiale.

 

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa. El este cercetat pentru distrugere.

 

news.ro
sursa foto: acasă.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *