Un bărbat a fost amenințat în plină stradă cu pistolul și cuțitul

În data de 25.01.2021, la ora 20:05, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de un hunedorean de 28 de ani cu privire la faptul că, fiind în zona blocului unde locuiește, în urma unui conflict verbal, a fost amenințat cu un pistol (tip airsoft) şi cu un cuțit de un bărbat pe care îl cunoaşte doar după prenume.

În cel mai scurt timp, o patrulă de siguranță publică a ajuns la  fața locului, unde l-a identificat şi l-a dezarmat pe prezumtivul autor al faptei, un bărbat de 37 de ani, din municipiul Hunedoara. Poliţiştii au stabilit că cel în cauză, în data de 08.01.2021, l-a lovit cu pumnul pe tânărul de 28 de ani, căruia i-a adresat ameninţări şi l-a urmărit cu o macetă (ridicată de poliţişti, la acea dată, cu ocazia intervenţiei la faţa locului).

În sarcina bărbatului de 37 de ani, anchetatorii au reţinut săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violenţe și amenințare. Acesta a fost reținut preventiv pentru o perioadă de 24 ore și depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând  să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara cu propunere corespunzătoare.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *