UN GÂND DE ZIUA MINERULUI: Puterea din sufletul ortacilor și inima lor tare

Minerul de Valea Jiului, om necăjit trudind într-o slujbă neomenească, cu moartea suflându-i în ceafă și muntele pocnind din încheieturi deasupra capului, otrăvindu-și plămânii cu pulbere fierbinte și-a încheiat istoria tristă. Marșul final care îi scoate, definitiv, la suprafață pe mineri este compus de aceeași societate care i-a ținut, cinic, în măruntaiele pământului, pentru un cărbune mereu mult prea scump plătit, cu prea mult sânge pe bulgării lui.

Masă de manevră politică și chiar armată pentru politicieni fără scrupule și sindicaliști care au avansat, pe sudoarea necăjiților, de la rupți-în-fund la bogătani aroganți, minerii din Valea Jiului comemorează astăzi, 6 august 2021, un întreg ciclu istoric. Este o dramă colectivă ce se încheie acum și care își lasă urma de sânge, pentru totdeauna, în istoria românească.

Nu este o fericire în faptul că mineritul din Valea Jiului își încheie istoria. Cum nu a fost fericire nici viața cumplită pe care au dus-o minerii de subteran, o viață în care singura lumină a fost dată de păcălirea morții pentru încă o zi.

În fapt, nimic nu a fost omenesc și respectuos față de ființă într-o istorie înnegrită în huilă plătită, cum spuneam, mult prea scump în vieți omenești dispărute sau distruse. Cum nu e omenească nici lumea de la suprafață în care au viețuit minerii, o Valea Jiului mereu ținută de Valea Plângerii. O lume care nici acum, la final de ciclu istoric, nu e pregătită să-i primească și să-i țină în decență pe foștii ortaci. O lume poleită cu promisiuni politice, dar la fel de cenușie, tristă și cu slabă speranță ca ieri…

Dar puterea aceea incredibilă care a ținut în frâu, atâta amar de vreme, jocul zilnic cu moartea, puterea din sufletul ortacilor și inima lor tare ar putea schimba istoria locurilor și fața lumii în Valea Jiului pentru un alt viitor: în asta putem crede și spera.

Noroc bun!