Un microbuz școlar cu elevi, implicat într-un accident rutier

Un autoturism şi un microbuz şcolar au fost implicate, joi, într-un accident rutier produs în judeţul Bacău, şapte copii fiind transportaţi la spital cu contuzii minore. Şoferul autoturismului a rămas încarcerat, fiind ulterior dus la spital, la rândul său.

Accidentul a avut loc în comuna Nicolae Bălcescu.

Potrivit ISU Bacău, în acccident au fost implicate un autoturism în care se afla o persoană şi un microbuz şcolar, în care se aflau 16 persoane (3 adulţi si 13 minori).

Şapte copii au fost transportaţi la spital cu ambulanţele SAJ, cu contuzii minore.

Şoferul autoturismului, un bărbat de 39 de ani, era încarcerat, fiind scos din maşină conştient de forţele de intervenţie şi predat echipajului SMURD pentru a fi transportat la spital.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *