Un număr de 177.700 doze de vaccin Moderna au sosit în ţară

Un transport de 177.700 doze de vaccin Moderna au ajuns în Bucureşti, dozele fiind stocate la Compania Naţională „Unifarm” SA. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin au fost aduse în Bucureşti pe cale terestră.

Dozele au fost depozitate la Compania Naţională „Unifarm” SA, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional. Depozitul Companiei Naţionale „Unifarm” SA este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea naţională care are competenţă în domeniul medicamentului de uz uman.
Până în prezent, 3.537.400 de doze Moderna au fost recepţionate, iar 984.373 au fost deja utilizate pentru vaccinarea populaţiei.
 În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, periodic, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *