ACTUALITATECOMUNITATEPOLIȚIE

Un tânăr din Petrila, salvat la timp după ce a amenințat că se va sinucide

În această seară, un tânăr de 25 de ani din Petrila a trecut prin clipe dramatice, încercând să renunțe la viață. Datorită intervenției rapide a polițiștilor hunedoreni și a sprijinului familiei, tânărul a fost convins să renunțe la gestul extrem, iar o posibilă tragedie a fost evitată.

„În seara zilei de 16 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar amenința că se va sinucide.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, iar cu sprijinul membrilor familiei au reușit să pătrundă în locuința bărbatului, în vârstă de 25 de ani, din Petrila.

Prin dialog și intervenție promptă, aceștia au reușit să îl determine pe tânăr să renunțe la gestul său.

La fața locului au intervenit și echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și un echipaj de ambulanță, pentru acordarea sprijinului de specialitate.

Ulterior, bărbatul a fost condus în siguranță la sediul poliției, pentru continuarea verificărilor”, afirmă IPJ Hunedoara.