Universitatea din Petroșani, într-un clasament universitar internațional

Universitatea din Petroșani este în topul universităților din țară, conform raportului anual privind metarankingul național pe anul 2021, dat oficial publicității de Ministerul Educației. Printre primele zece universități din top se numără și două universități de medicină și farmacie – cea din Cluj, iar la patru locuri distanță cea din București – precum și încă două universități tehnice.

Documentul include doar 31 de instituții, din care una privată, dintr-un total de 93 de instituții de învățământ superior existente în România. Universitatea din Petroșani a obținut 1.0087 puncte.

Metarankingul reprezintă o ierarhizare a universităților pe baza rezultatelor acestora în mai multe clasamente universitare internaționale.

Obiectivele metarankingului național sunt să identifice cele mai reprezentative instituții de învățământ superior, să le diferențieze și să ofere un instrument de analiză cu privire la impactul lor la nivel internațional. Metarankingul este folosit și pentru alocarea fondurilor bugetare pentru finanțarea cercetării științifice în universități, fondul pentru acest an fiind de 100 de milioane de lei.

Topul universităţilor incluse în metarankingul naţional – 2021:

1. Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca
2. Universitatea din Bucureşti
3. Universitatea Politehnica din Bucureşti
4. UMF Iuliu Haţieganu din Cluj-Napoca
5. Universitatea Al.I. Cuza din Iaşi
6. Universitatea “Transilvania” din Braşov
7. Universitatea de Vest din Timişoara
8. UMF Carol Davila din Bucureşti
9. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
10. Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi
11. Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa din Iaşi
12. Academia de Studii Economice din Bucureşti
13. Universitatea Politehnica Timişoara
14. UMFST George Emil Palade din Tg. Mureş
15. USAMV Cluj Napoca
16. Universitatea Lucian Blaga din Sibiu
17. Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi
18. UMF Victor Babeş din Timişoara
19. Universitatea din Oradea
20. Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava
21. Universitatea din Craiova
22. Universitatea Ovidius din Constanţa
23. Universitatea Aurel Vlaicu din Arad
24. UMF din Craiova
25. Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti
26. Universitatea din Piteşti
27. Universitatea Valahia din Târgovişte
28. USAMV din Bucureşti
29. Universitatea Titu Maiorescu din  Bucureşti
30. Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti
31. Universitatea din Petroşani

În România există  93 de instituţii de învăţământ superior, dintre care 53 sunt de de stat şi 40 private.

 

Monika BACIU

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *