USR Petroșani se pregătește pentru alegerile locale din 2020

USR Petroșani se pregătește pentru alegerile locale din 2020, iar în acest sens, doi dintre membrii USR au devenit observatori în Consiliul Local al municipiului Petroșani. Aceștia vor să vadă modul în care se desfășoară ședințele de Consiliu Local, dar și să învețe. Membrii USR nu au experiență politică, astfel că în acest fel vor să acumuleze cunoștințe pentru a se pregăti pentru campania electorală din 2020.

“Membrii filialei Petroșani sunt noi în politică. Până la intrarea în USR nu au mai făcut parte din niciun partid politic, asta înseamnă lipsă completă de experiență. Acum, cu doi ani înainte de alegerile locale din 2020 trebuie să abordăm campania electorală. Noi vom începe de acum, pentru asta ne-am propus să învățăm, să ne perfecționăm. Pentru noi este o activitate nouă. Unul din punctele de bază este prezența noastră la ședințele de Consiliu Local. Am văzut o atmosferă destul de serioasă din partea consilierilor, ceea ce mi-a plăcut. Nu există niciun fel de viziune pe termen lung, problemele dezbătute sunt de ordin curent, nu pentru viitor sau pentru proiecte pe termen lung”, a declarat Vlad Florea, membru USR Petroșani.

Reprezentanții USR au și o viziune pentru Petroșani. Șase puncte majore vor să fie atinse, și anume salariații, educația, sistemul medical, turismul, păstrătorii tradițiilor și problemele cetățenești.

 

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *