Viață din Ținutul Pădurenilor. Cu coasa, la bătrânețe

I se spune „Tanti de pe deal”. Departe de sate, gospodăria măruntă este până în zare înconjurată de coame împădurite și pășuni lungi, înflorite. O mare verde în care căsuța femeii pare o insuliță pierdută ce păstrează un străvechi fel de a trăi. Dulăi mulți și mari păzesc gardurile știrbe din lemn și lătratul lor umple văzduhul de larmă imediat ce te apropii de portița împovărată de ani. Când se liniştesc câinii, în aproape tăcerea locului, cântă greierii și undeva coasa dă ritm împrejurimilor.

Este o mână de femeie. Are 84 de ani, dar nu se lasă doborâtă nici de boli, nici de munca grea de la țară. Olivia Suciu e mai firavă decât brazda de iarbă pe care o lasă în urmă coasa folosită cu mare meșteșug. „Cosesc de la vreo 10-12 ani”, zice bunica fară să se oprească. Cu degetele răsucite nemilos de boală, după ce a muncit ani de zile cu cuburi de gheață, la o fabrică de bere din Deva, umblă poticnit. De parcă nu-i ajungeau necazurile, a mai căzut şi din pod unde urcase să arunce fân pentru vaci. Tot pentru ele are de tăiat iarbă de pe un câmp pe care îl cuprinzi doar roată cu privirea.

Coasa este lucru greu, de bărbați, dar bunica s-a deprins cu hărnicia de când era copilă. Aşa era atunci – vremuri când fiecare suflet din casă avea munca lui : „Eu, la 7 ani, am săpat la altu-n holdă! Nu ai avut cu ce să trăiești, mâncam mălai! Când primeam un măr, era bine! Nu ca acuma că aruncă mâncarea la gunoi, mâncare bună, multă. E păcat… Sunt unii la noi care nici nu mai muncesc! Oameni în putere nu muncesc că statul le dă bani!! Le dă ajutoare!”

Se apleacă şi apucă un braţ zdravăn de verdeaţă cosită, îl cară opintit prin ierburile înalte şi îl aruncă peste gard, la văcuţe: “Pe asta o cheamă Țuca, pe aia, Vireana, că-i de vinerea”, arată femeia spre cornutele care îşi întind botul către mâinile ei iubitoare. Şi, când o întrebi dacă are singură grijă de ele, răspunsul ei e lecţie de credinţă: “Cu Dumnezău, am grijă! Cu cine altul?!”

Îşi poartă evlavia în blândul privirii şi hărnicia în mâinile aspre ce vorbesc – de le asculţi – despre holdele care o hrănesc şi o viaţă clădită cu trudă din mai nimic: “De mică am avut vaci, când n-oi mai putea, le-oi da pe amândouă, da’ mi-s dragi şi m-am obişnuit cu ele. Ne ţinem de urât aci, una la alta. Așa m-am obișnuit: am muncit toată viața, am crescut doi copii singură, mi-am grijit mama paralizată! Patru ani i-am dat cu siringa, bărbatu-meu era cu cancer. Unul p-un pat, unul pă altul și eu tot răzbeam cu vacile. M-am obișnuit să muncesc de mica, că n-am avut ce face: am rămas de mama, de tata la doi ani! M-or părăsit și m-or crescut bunicii din partea lu’ mama aici. Ei nu or fost lângă mine, da’ când mama o fost bătrână, bolnavă, am luat și am îngrijit-o.” Îşi trece apăsat mâna peste piept de parcă aşa ar şterge straturile de suferinţă de pe inimă. Priveşte scurt în zare, apoi pleacă mai departe.

La vârsta ei, lucrează mai bine decât mulţi tineri. Bunica face parte dintr-o generaţie care a făcut multe şi a cerut puţin. Poate acesta este motivul pentru care nu se împacă cu vremurile de acum:  „Unii nu se pot apuca de lucru fără pipă și cafea! Dacă vine de la domni mâncarea și primesc degeaba banii, nu are rost să mai mem la lucru! Da’ va veni vremea să râcăie și ei… Să trăiască numa’ un sfert cum am trăit io…”

Un copil i-a murit, celălalt e foarte grav bolnav: „E operat la cap, are o grămadă de boli şi, de mai un an, i-o murit şi nevasta. Vine şi m-ajută cum poate, mai zice şi el „Lasă-le, mamă!”, da’ eu nu pot şede. Cât oi putea, m-oi purta, cât nu…”. Grădinuţa ei este orânduită cu straturi îngrijite şi, într-un loc din spatele casei, şi-a pus cartofi. „Am ceapă, cartofi, fasole… ce trăbă, că vezi că la piaţă îi scump şi pensia îi mică! Am lucrat 34 de ani și pensia e două mii!” Din pensie, jumătate dă pe medicamente, cu restul trebuie să se gospodărească. S-a cam  săturat să plătească scump oameni neînvățați cu greul. În zonă, ziua de lucru e 150: „Măcar de-ar lucra, da’ nu-s învăţaţi! Nu vor să lucre când trăbă, nu vor să lucre pă soare… Păi, când să întorci şi să strângi fânul?! Pă ploaie?!”

Căsuța ei nu este legată la rețeaua electrică, dar femeia are un mic panou fotovoltaic, cât să alimenteze un bec. Nu are fântână: apă de băut își aduce din vale, de la un izvor, în rest, strânge pe unde poate apă de ploaie. Spală tot de mână şi, în livada verde, rufele se usucă pe sfoara întinsă ţărăneşte între pruni. Pe lângă hărnicie şi dârzenie, „tanti de pe deal” te cucereşte cu gingăşia cu care are grijă de animalele din bătătură. A dat doar caprele că nu mai răzbea cu ele, dar se îngrijeşte de orătănii, văcuţe şi căţeii care o feresc de sălbăticiuni. „Când n-or fost, o venit vulpea şi mi-o luat găina de pă ouă! Câinii ăştia mă feresc de lupi, de şacali, de urs, de oameni nu prea că s-or învăţat prietenoşi. Nu i-aş putea ţâne de n-ar fi Iosif ( Iosif Mărtinescu, coordonatorul campaniei „Verde de Banat”). El mă ajută, îmi tot aduce saci cu boambe pentru ei, Dumnezeu să-i bucure sufletul lui şi celor care îmi aduc tot felul!”

Pe bunică o mai ajută, când pot și au ei timp, câțiva săteni care îi cunosc povestea. „Nu are cine să o ajute, draga de ea … mai la sapă, la fân, când putem îi mai arăm cu tractorul. Ne e drag de ea! Într-un fel, e ca mama mea, aşa îmi mai trece dorul”, zice femeia care a venit la fân. La „tanti din deal” vin şi voluntarii campaniilor umanitare „Verde de Banat” şi „Ajută satul”, impresionați de felul în care femeia înfruntă viața, cu dârzenie şi demnitate. „Este nemaipomenită situația ei: un copil i-a murit, la celalat i-a decedat nevasta, e operat pe creier, dar tot vine şi o ajută. Ea cosește, oamenii adună, are grădină, cartofi, este foarte, foarte harnică, de asta se mai găsesc oameni de bine ca să o sprijine. Ea nu stă, s-a născut aici, își iubește locul, creşte animale şi are rost în viață. Generații întregi au ce învăţa de la ea, la fel oamenii care se trezesc doar ca să țină umbră pământului!”, spune Silvia Olari, de la „Ajută satul”, care tocmai a trecut pe la bunică cu fructe şi roşii coapte. A lăsat plasele şi s-a dat la ajutat, la întors fânul.

Din poveste în poveste, Silvia crede că a găsit o soluţie pentru ca tanti să nu mai cosească atât: „Sunt multe fâneţe şi s-ar descurca mult mai bine, dacă ar avea cum să îşi mute vacile dintr-o parte în alta, la păscut. Avem nevoie de fir special ca să îi îngrădim mai multe parcele şi pari pentru gard electric. Cine ne poate ajuta cu donaţii şi poate veni la lucru, să ne contacteze, să o putem ajuta”, spune Silvia Olari.

Cine dorește să sprijine această iniţiativă şi să o ajute pe “tanti de pe deal”, poate dona în conturile Asociației „Casa Adi”

LEI: RO98INGB0000999916875498 – ING Bank

LEI: RO03BTRLRONCRT0CW8675301 – BT (Banca Transilvania)

EURO: RO47BTRLEURCRT0CW8675301 – BT (Banca Transilvania)

BT PAY: +4 0745377659

Pentru detalii, puteți suna la Silvia Olari , la numărul de telefon: 0724445388.

Laura OANA