Vicepremierul Marcel Ciolacu: E ceva îngrijorător în privinţa Pilonului II de pensii

Vicepremierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, la Neptun, că există ceva „îngrijorător” în privinţa Pilonului II de pensii, în condiţiile în care banii ar putea fi gestionaţi mai bine, urmând ca Guvernul să ia o decizie în acest sens, fără a avea însă „o intrare brutală”.

„Pilonul II de pensii a plecat de la ASF, de la domnul preşedinte Badea şi de la domnul vicepreşedinte Giurescu. Dânşii urmăresc cifrele atât de la Pilonul I, cât şi de la Pilonul II de pensii. Din cifre, le-au ieşit anumite concluzii. Au avut o întâlnire cu administratorii de la Pilonul II de pensii. Mai mult decât atât, împreună cu administratorii de la Pilonul II de pensii şi conducerea ASF au avut întâlnire cu Ministerul de Finanţe. Nu este luată o decizie în ceea ce priveşte Pilonul II de pensii, sub nicio formă nu există desfinţarea Pilonului II de pensii sau marginalizare”, a spus Marcel Ciolacu.

El a ţinut să precizeze că „decizia politică şi decizia Guvernului României va fi o decizie în ceea ce priveşte cum este mai bine pentru cetăţenii României, dacă vor avea de câştigat cei înscrişi la Pilonul II de pensii, decizia va fi luată”.

„Nu este o decizie luată, ne uităm în continuare pe cifre, există anumite cifre care ne îngrijorează, viitorii pensionari care au accesat la Pilonul II de pensii. Este ceva îngrijorător în ceea ce priveşte Pilonul II de pensii, nu ca în alte state. La noi sunt banii, dar cred că se pot gestiona mai bine ca oamenii să aibă o pensie mai mare. Nu este o intrare brutală a statului, pur şi simplu este vorba de eficienţă şi o decizie, pentru că Guvernul României poate lua o asemenea decizie, o decizie în favoarea cetăţenilor care au accesat”, a completat vicepremierul.

Marcel Ciolacu a subliniat faptul că „nu se iau bani din Pilonul II să se mute în Pilonul I”, fiind „exclusă” o asemenea decizie.

”Statul roman, Guvernul, nu a luat in discuţie Pilonul II de pensie pentru că nu are bani, a luat din alte considerente această discuţie. Acest lucru va fi explicat de preşedintele ASF şi cu viceprşedintele pe pensii şi de către Ministerul Finanţelor. Deci, decizia nu a fost luată dintr-o foamete a Guvernului pentru bani. Avem suficienţi bani să închidem această rectificare bugetară şi bugetul până la sfârşit. Vă aduc aminte că avem cea mai mare creştere economică din Europa”, a mai spus vicepremierul.

Ministerul Finanţelor vrea să diminueze, de la 5,1% la 2,5%, contribuţia virată de stat la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II), au declarat pentru Profit.ro surse din piaţa de profil. Dacă va fi aplicată, măsura va afecta dramatic dinamica sumelor acumulate în cele aproape 7 milioane de conturi individuale ale participanţilor la acest sistem. Măsura ar urma să fie aplicată de anul viitor, au mai spus sursele citate.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *