Victor Ponta este audiat, pentru prima dată, în procesul „Turceni-Rovinari” care se judecă la instanţa supremă

Fostul premier Victor Ponta este audiat, luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul „Turceni-Rovinari”, în care este judecat alături de fostul senator Dan Şova, de Laurenţiu Dan Ciurel şi Dumitru Cristea, la data faptelor director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER), respectiv director general al Complexului Energetic Turceni (CET).

Ponta a ajuns la instanţa supremă după ora 10.00, fiind prima dată când este audiat în acest proces, în care are calitatea de inculpat.

În acest dosar, Victor Ponta a fost trimis în judecată în 17 septembrie 2015, alături de fostul senator Dan Şova, de Laurenţiu Dan Ciurel şi Dumitru Cristea, la data faptelor director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER), respectiv director general al Complexului Energetic Turceni (CET). Ancheta în acest dosar a durat aproape patru ani, iar Victor Ponta a fost primul premier post-decembrist trimis în judecată în timpul mandatului.

Procurorii îl acuză pe Victor Ponta că, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, prin cabinetul său de avocat, a obţinut de la Societatea Civilă de Avocaţi „Şova şi Asociaţii” 181.439,98 de lei, pentru activităţi care figurează în acte, dar care nu ar fi fost efectuate. Victor Ponta este judecat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat, iar Dan Şova, avocat coordonator al Societăţii Civile de Avocaţi „Şova şi Asociaţii” la data faptelor, pentru abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală şi spălare de bani. Laurenţiu-Dan Ciurel este acuzat de trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul, iar Dumitru Cristea şi Laurenţiu-Octavian Graure, fost director economic al CET, de abuz în serviciu.

În  dosarul Turceni-Rovinari, fostul senator Dan Şova a fost trimis în judecată în ianuarie 2016, fiind acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură. Alături de Şova este judecat şi Mihai Bălan, fost director general al CET Govora, pentru trafic de influenţă şi abuz în serviciu.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, atunci director general al CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 de euro pe lună.

În urma demersurilor lui Dan Şova pe lângă Mihai Bălan, în decembrie 2011 şi mai 2013, Bălan a încheiat două contracte de consultanţă cu firma de avocatură reprezentată de martorul denunţător, iar în perioadele ianuarie-octombrie 2012 şi respectiv iunie 2013-august 2014 a avizat, din partea CET Govora, plăţile efectuate în baza celor două documente, cu încălcarea prevederilor legale şi a normelor interne de funcţionare a societăţii respective, susţin anchetatorii. Potrivit procurorilor DNA, aceste contracte nu erau justificate pentru că atunci CET Govora avea un departament juridic în care îşi desfăşurau activitatea şase jurişti, iar problematica dosarelor aflate în lucru nu impunea asistenţă din partea vreunei societăţi de avocaţi.

În 11 aprilie, în acest dosar a fost audiat fostul deputat Cristian Rizea. El a arătat în declaraţia de martor pe care a dat-o la instanţa supremă că nu îşi mai aminteşte cu ce suma i-a vândut o vilă din Bucureşti fostului senator Dan Şova, pentru care a primit o parte din bani şi restul sumei în 60 tranşe lunare de câte 5.000 de euro, de fiecare dată în numerar, respectiv în total 300.000 de euro, precizând că nu au încheiat un act adiţional pentru că aveau încredere. Procurorii DNA spun că, în 2011, banii cu care ar fi fost plătit imobilul cumpărat de la Rizea ar fi fost obţinuţi din contractele casei de avocatură a lui Dan Şova cu CET Govora.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *