Violeta Alexandru: „Sunt peste o mie de persoane cărora statul le datorează bani”

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, anunţă că sunt, la prima estimare, peste o mie de oameni cărora statul le datorează bani, întrucât nu le-au fost actualizate indemnizaţiile plătite în baza unei legi separate de legea pensiilor. Alexandru a precizat că toate aceste greşeli vor fi corectate şi a menţionat că ele apar din cauza reticenţei la digitalizare. „România din sistemul public e plină de greşeli pentru că nu acceptă digitalizarea. Tot la hârtie şi dosar are tendinţa să revină”, a afirmat ministrul Muncii.

„Am terminat de centralizat toate informațiile! Nu am vrut să amân, să mă mut la alt subiect (la mine sunt zilnic zeci). Unde sunt eu incomodă pentru sistemul public este exact aici – nu las lucrurile din mână până nu se rezolvă, nu uit, nu amân.

Cazul doamnei F.J. din Alba, bătrâna căreia nu i s-a actualizat indemnizația după soțul decedat, pentru fiecare lună din stagiul militar efectuat de acesta în cadrul detașamentelor de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961, nu este singular. Din păcate, nu este!

La prima estimare, rezultă că sunt peste 1.000 de persoane cărora statul le datorează bani. Acestea nu sunt pensii, sunt indemnizații pe o lege separată de legea pensiilor. Poate că nu a făcut-o nimeni intenționat dar tot greșeală se numește. O greșeală care trebuie asumată. Nu s-au introdus datele inițiale în aplicația electronică, s-a lucrat pe hârtie și, când a venit actualizarea în 2016, nu s-a făcut automat pentru că nu erau informațiile inițiale introduse. Nu și-a mai amintit nimeni de dosarul din raft. România din sistemul public e plină de greșeli pentru că nu acceptă digitalizarea. Tot la hârtie și dosar are tendința să revină.

Între timp doamnei i se plătesc banii datorați. Pentru toată perioada din 2016 de la actualizarea cuantumului indemnizației. Noroc că am reușit, alături de parlamentarii PNL și de liderul grupului de la cameră, F. Roman, să scoatem recent, din legislație, perioada de prescripție de 3 ani pentru deciziile greșite imputabile statului. Există, când mă uit în spate, câteva lucruri concrete pe care le las la finalul acestui mandat.

Sunt, pur și simplu, revoltată. Îmi poate spune oricine că sunt prea exigentă, insensibilă la nevoile sistemului. Nu sunt dar nici nu accept să acoperim problemele, le scot la lumină și nu mă las până nu le rezolvăm. Am intrat în politică chiar pentru acest lucru – să nu mai acoperim problemele. Pot să fac acest lucru în echipa PNL. De ce nu s-au rezolvat aceste probleme până acum? Sunt totuși niște ani în care prin acest minister au fost mulți demnitari.

Sistemul public s-a mințit singur. Are probleme. Până nu le recunoaște și până nu muncim să le rezolvăm, nu se va face performanță în sistem. Cât pot, voi munci alături de cei care vor să îi rezolvăm problemele. De cei care nu se ascund, de cei care nu se ocupă să facă strategii ca să mă denigreze ci lucrează să rezolvăm aceste probleme.
Vă spun direct – nu sunt omul promisiunilor care nu au nicio bază, al hârtiilor, îmi pasă să fim corecți cu oamenii și cu drepturile lor. Un om dacă este nedreptățit de cineva din sistemul public, pentru mine este de ajuns ca să mă apuc de treabă și să corectez greșelile. Poate miniștrilor care au fost înaintea mea rezolvarea acestor probleme li se părea că ar fi sub demnitatea lor. Eu – asta sunt!

Dedic rezolvarea acestor probleme miniștrilor PSD care au condus Ministerul Muncii și care stau astăzi toată ziua la TV să își exprime părerile – Vasilescu și Budăi! Și nu uit de audierile mele din Comisii.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *