Volkswagen cheamă în service 410.000 de maşini

Grupul german Volkswagen (VW) a anunţat vineri că cheamă 410.000 de maşini din cauza unei probleme la centurile de la bancheta din spate şi şi-a sfătuit clienţii să nu folosească scaunul din mijloc, relatează AFP.

În anumite cazuri, precum ”schimbarea bruscă a benzilor, cu cinci persoane la bord”, încuietorile centurilor ”se pot suprapune”, iar centura scaunului din stânga ”se poate deschide”, avertizează grupul într-un comunicat.

O soluţie care necesită intervenţia unui tehnician ”a fost concepută”, anunţă grupul, care îşi ”sfătuieşte clienţii să nu folosească scaunul din mijloc din spate”, atât timp cât nu este efectuată reparaţia.

Potrivit agenţiei germane DPA, problema vizează 219.000 VW Polo de ultimă generaţie şi 191.000 de automobile marca spaniolă Seat din seriile Ibiza şi Arona.

Întreprinderea cu 12 mărci – cel mai mare constructor de automobile din lume – îşi va contacta clienţii vizaţi ”în scurt timp”, precizând că, în afara acestei defecţiuni, ”maşinile vizate pot circula în deplină securitate”.

Această chemare are loc după o săptămână de veşti proaste pentru Volkswagen.

Audi, o marcă a grupului, a anunţat marţi că şi-a întrerupt livrarea către clienţi a vehiculelor din modelele A6/A7 după ce a descoperit noi ”nereguli” la moatoarele diesel.

Presa germană a scris marţi că noul conducător al VW, Herbert Diess, a cooperat cu justiţia americană în ancheta cu privire la scandalul motoarelor diesel trucate, obţinând garanţii persoanle.

Guvernul german a aprobat miercuri o lege care permite proceduri colective ale consumatorilor vizând întreprinderi, la timp pentru a permite recursuri contra VW în cadrul „Dieselgate”.

Volkswagen a recunoscut în toamna lui 2015 că a echipat 11 milioane dintre maşinile sale diesel cu un program informatic în măsură să falsifice rezultatul testelor împotriva poluării şi să ascundă emisiile care depăşesc uneori de până la 40 de ori normele autorizate.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *