Rareş Bogdan, apel către deputaţi: Votaţi împotriva oricărei forme de publicitate la jocuri de noroc. Nu-i transformaţi pe copii în viitori clienţi ai psihologilor şi psihiatrilor!

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan i-a rugat pe colegii deputaţi să voteze împotriva oricărei forme de publicitate la jocuri de noroc, indiferent de formă, dimensiune, amplasament sau suport – stradal, audio-vizual, etc. „Nu-i transformaţi pe copii în viitori clienţi ai psihologilor şi psihiatrilor!”, mai precizează liberalul. Reacţia vine în contextul în care Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de prim for sesizat proiectul de lege depus de PNL prin care publicitatea la jocuri de noroc se va putea face doar în intervalul 23.00 şi 6.00.

„Opriţi orice reclamă la orice formă de jocuri de noroc!! Nu-i transformaţi pe copii în viitori clienţi ai psihologilor şi psihiatrilor! Îi rog insistent pe colegii din PNL ca în Camera Deputaţilor să voteze împotriva oricărei forme de publicitate la jocuri de noroc, indiferent de formă, dimensiune, amplasament sau suport (stradal, audio-vizual etc)”, a scris Rareş Bogdan, vineri pe Facebook.

El a mai spus că adolescenţii şi copiii „nu au discernământul de a realiza cât de periculoasă este patima jocurilor de noroc, iar psihiatrii afirmă că mai mult de două treimi din cei cu dependenţă revin la vechiul obicei”.

„Nu putem permite ca tinerii să cadă victime acestor reclame îndoielnice, care garantează (?!) câştiguri uşoare, dar îi împing să-şi cedeze viitorul unei afecţiuni aproape imposibil de tratat!”, a completat Rareş Bogdan.

Prin proiectul de lege adoptat de către Senat este interzisă total reclama şi publicitatea pentru jocuri de noroc, pentru operatorii care nu deţin licenţă de funcţionare şi se interzice orice formă de comunicare comercială audiovizuală pentru activităţile de jocuri de noroc, prezentate sau recomandate de personalităţile din diverse domenii.

 

Președinta interimară a Senatului şi una dintre iniţiatoarele propunerii legislative Alina Gorghiu a explicat, miercuri în plen, că prin proiectul de lege „tinerii şi adulţii nu vor fi expuşi, în timpul zilei, la niciun fel de reclamă privind pariurile”. „Singura excepţie este cea legată de transmisiunile sportitive în direct, doar însoţite de mesajul: Fii responsabil!”, a mai precizat senatoarea PNL.

Ea a mai arătat că, prin propunerea de lege, a fost diminuată dimensiunea panourilor publicitare la 30 de metri şi este interzisă promovarea, în premii, cu bani şi bunuri materiale, pentru această formă de publicitate.

Camera Deputaţilor este for decizional pe proiectul de lege care este înregistrat în Parlament în procedură de urgenţă.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *