Vulcan: A fugit de la locul faptei după ce a intrat cu mașina într-un gard

În data de 04.08.2020, în jurul orei 02:20, Poliția Municipiului Vulcan a fost sesizată despre faptul că un autoturism a lovit gardul unui imobil situat pe strada Merișori, din  municipiul Vulcan.

Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului a constatat faptul că un bărbat de 37 de ani, din municipiul Vulcan, a condus autoturismul implicat în evenimentul rutier pe raza municipiului Vulcan (autoturismul avea montate plăcuțele cu numere de înmatriculare export Germania, fiind radiat circulaţie din luna septembrie 2017), iar după producerea evenimentului rutier (din care nu au rezultat victime) a părăsit locul faptei, fiind identificat ulterior de poliţişti.

În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că bărbatul  nu deține permis de conducere.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală.

 

IPJ Hunedoara

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *