ACTUALITATECOMUNITATEPompieri

Weekend de foc pentru pompierii hunedoreni.182 de intervenții, iar incendiile de vegetație au mistuit zeci de hectare

Peste 180 de intervenții au avut pompierii și echipajele SMURD din județul Hunedoara în weekend. Cele mai multe au fost pentru acordarea primului ajutor, însă incendiile de vegetație au continuat să le dea mari bătăi de cap, iar în unele cazuri flăcările s-au extins la culturi agricole și în apropierea pădurilor.

Canicula și-a pus amprenta și asupra activității salvatorilor hunedoreni. Potrivit ISU Hunedoara, în doar două zile au fost înregistrate 182 de intervenții, dintre care 146 au fost misiuni SMURD pentru acordarea primului ajutor medical.

Pe lângă urgențele medicale, pompierii au intervenit la 11 incendii, iar nouă dintre acestea au izbucnit la vegetație uscată, mărăciniș, lăstăriș și terenuri agricole, fiind afectate aproximativ 20 de hectare. Alte două incendii au cuprins un saivan dezafectat din Burjuc și o locuință aflată în construcție, în localitatea Ulieș. Din fericire, toate aceste evenimente s-au soldat doar cu pagube materiale.

Unul dintre cele mai dificile incendii s-a produs în localitatea Panc, comuna Dobra, unde intervenția a durat mai bine de șase ore. Flăcările au mistuit aproximativ 16 hectare de vegetație uscată și litieră de pădure, dar și două stive de bușteni și o claie de fân. Alte incendii, izbucnite la Baru și Simeria, s-au extins și la culturi agricole.

În același interval, echipajele ISU au intervenit și la un accident rutier produs în Brănișca, au sprijinit Serviciul de Ambulanță Județean în zece situații, au deblocat ușa unei locuințe, au salvat o pisică și au desfășurat acțiuni de informare preventivă în mai multe localități.

Salvatorii atrag atenția că temperaturile care ajung în aceste zile la 38 de grade Celsius cresc semnificativ riscul producerii incendiilor de vegetație. O țigară aruncată la întâmplare, un chibrit aprins sau incendierea resturilor vegetale pot provoca incendii de proporții, cu efecte grave asupra culturilor, pădurilor și gospodăriilor din apropiere.

Reprezentanții ISU Hunedoara reamintesc că arderea vegetației uscate este interzisă, iar cei care încalcă legea riscă amenzi cuprinse între 7.500 și 15.000 de lei, în cazul persoanelor fizice, și între 50.000 și 100.000 de lei, pentru persoanele juridice!