Ziua internaţională a femeilor din mediul rural, sărbătorită azi

Ziua internaţională a femeilor din mediul rural este sărbătorită la 15 octombrie pentru a conştientiza faptul că femeile de la sate contribuie la bunăstarea familiilor lor şi la dezvoltarea economiei rurale.

La 15 octombrie 2008 a fost marcată pentru prima dată Ziua internaţională a femeilor din mediul rural, după stabilirea ei de către Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 62/136 din 18 decembrie 2007.

Ideea celebrării anuale a unei Zile mondiale dedicate femeilor din mediul rural s-a conturat cu prilejul unei Conferinţe a ONU pentru femei, care a avut loc la Beijing, în septembrie 1995. Propunerile pentru organizarea unei astfel de zile au venit din partea mai multor organizaţii: Federaţia Internaţională a Producătorilor Agricoli (IFAP), Asociaţia mondială a femeilor din zona rurală (ACWW), Reţeaua Asociaţiilor femeilor africane din zona rurală (NARWA) şi Fundaţia Summitul Mondial al Femeilor (WWSF).

Astfel a fost apreciată la nivel internaţional atât importanţa cât şi contribuţia femeii din mediul rural la dezvoltarea societăţii.

Depăşind 15% din populaţia lumii, femeile din mediul rural lucrează în general în agricultură sau sunt mici întreprinzătoare. De exemplu, în Africa Sudsahariană sau Asia de Sud, mai mult din 2/3 din femeile angajate îşi desfăşoară activitatea în agricultură.

Acest eveniment a fost considerat modul pragmatic de a obţine recunoaşterea şi susţinerea pentru rolurile multiple asumate de femeile din mediul rural, care se ocupă de obicei cu agricultura sau deţin mici afaceri. Femeile din mediul rural reprezintă mai mult de un sfert din populaţia lumii. Ele contribuie la bunăstarea familiilor lor şi la dezvoltarea economiei rurale. Din cauza rolului lor cheie privind producţia de alimente şi a siguranţei acestora s-a decis ca Ziua internaţională a femeilor din mediul rural să fie aniversată la 15 octombrie, cu o zi înainte de Ziua Mondială a Alimentaţiei.

Femeile produc în mod obişnuit mai mult de jumătate din toată hrana: peste 80% în Africa, 60% în Asia, între 30-40% în America Latină şi ţările occidentale.

Femeile deţin doar două procente din pământul pe care-l muncesc, primind doar un procent din creditul agricol acordat.

Doar 5% din toate resursele agricole sunt direcţionate către femei. Femeile reprezintă 2/3 din totalul populaţiei analfabete.

Numărul femeilor din mediul rural care trăiesc în sărăcie s-a dublat din 1970.

Pentru promovarea acestei zile sunt incluse o serie de activităţi şi evenimente precum: schimburi internaţionale de programe pentru femeile care lucrează în domeniul agricol; proiecte pentru sprijinirea femeilor din mediul rural; expoziţii şi discuţii colective în care sunt prezentate contribuţiile femeii din mediul rural privind dezvoltarea societăţii.

Pe de altă parte, în această zi sunt evidenţiate contribuţiile femeii din mediul rural; implicare în activităţile de producţie a cerealelor; aprovizionarea familiilor lor cu alimente, apă şi combustibil; îngrijirea copiilor, persoanelor bolnave sau bătrâne.

În România, Ziua Internaţională a Femeii din Mediul Rural este sărbătorită pentru prima dată în anul 1999 la Moieciu, judeţul Braşov. Apoi au fost organizate diverse manifestări împreună cu Asociaţia Naţională a Femeilor din Mediul Rural-ANFMR- la Răşinari, Sibiu; Rucăr, Argeş; Balvanyos, Covasna, Perişor, Dolj.În acest an, de exemplu, Consiliul Local, Primăria, Căminul Cultural şi Biblioteca din Ţânţăreni, judetul Gorj, pentru a celebra Ziua Internaţională a Femeii din Mediul Rural organizează atât o masă rotundă cât şi spectacole festive.

sursa: Doxologia.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *