Ziua Mondială a Sănătăţii – Tema acestui an „Planeta noastră, sănătatea noastră”

Lucrătorii din sistemul sanitar din România au transmis, joi, de Ziua Mondială a Sănătăţii, mesaje în care au apreciat legătura dintre un mediu sănătos şi o populaţie sănătoasă. OMS a stabilit ca tema acestui an să fie „Planeta noastră, sănătatea noastră”, arătând că, anual, 13 milioane de oameni mor din cauze legate de mediu care ar putea fi evitate.

 

Încă din 1950, an de an, în data de 7 aprilie se celebrează Ziua Mondială a Sănătăţii, iar anual OMS scoate în evidenţă o temă majoră de sănătate specifică unui domeniu prioritar ce provoacă îngrijorare cu scopul de a atrage atenţia lumii întregi.

Tema acestui an este „Planeta noastră, sănătatea noastră”, iar OMS estimează că mai mult de 13 milioane de oameni mor anual de cancer, astm, boli de inimă, afecţiuni care au legătură cu poluarea şi schimbările climatice, cauze care pot fi evitate.

 

„Criza sanitară din ultimii doi ani a evidenţiat nu numai starea fragilă a sistemelor de sănătate, ci şi inechităţile din lumea noastră. Pandemia ne-a arătat urgenţa creării unor societăţi durabile, angajate să obţină o sănătate echitabilă pentru toţi membrii lor, acum şi pentru generaţiile viitoare, fără a încălca limitele ecologice. Designul actual al economiei conduce la o distribuţie inechitabilă a veniturilor, a bogăţiei şi a puterii; prea mulţi oameni încă trăiesc în sărăcie şi instabilitate. O economie a bunăstării are ca obiective bunăstarea umană, echitatea şi durabilitatea ecologică. Aceste obiective se traduc în investiţii pe termen lung, bugete de bunăstare, protecţie socială şi strategii juridice şi fiscale”, a transmis OMS, în mesajul de Ziua Mondială a Sănătăţii.

Lucrătorii din sistemul sanitar din România au transmis şi ei mesaje.

„O planetă bolnavă, care se confruntă cu un grad ridicat de poluare, cu un deficit major de apă, cu degradarea continuă a terenurilor, cu evenimente meteorologe extreme şi cu pandemii este incapabilă să asigure un mediu de viaţă propice pentru oameni. Din nefericire, deciziile politice, sociale şi comerciale ale tuturor ţărilor au condus la o criză climatică şi de sănătate care devine din ce în ce mai puţin controlabilă”, a transmis, miercuri, Federaţia Sanitas.

La rândul lor, reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Transplant au apreciat că Ziua Mondială a Sănătăţii este şi un prilej de recunoaştere a muncii profesioniştilor din domeniul sănătăţii, de evidenţiere a rolului critic pe care aceştia îl au în menţinerea unei lumi sănătoase.

„În contextul actual, al perioadei prelungite de pandemie, medicii, asistentele medicale şi alţi lucrători din domeniul sănătăţii se află în prima linie oferind îngrijiri şi tratament de calitate”, au transmis reprezentanţii ANT.

Federaţia Solidaritatea Sanitară a transmis, de Ziua Mondială a Sănătăţii, cum ar trebui să arate un sistem sanitar mai bun pentru profesioniştii din sănătate” şi a demarat o campanie.

„Această campanie adună chipurile şi vocile lucrătorilor din sănătate care înţeleg să-şi exprime propriile aşteptări privind schimbările necesare. Având la bază convingerea conform căreia creşterea calităţii vieţii profesionale a lucrătorilor din sănătate determină creşterea calităţii serviciilor medicale, campania apără, în mod simultan, interesele lucrătorilor din sănătate şi pe cele ale pacienţilor sistemului sanitar”, au transmis reprezentanţii Federaţiei.

Solidaritatea Sanitară apreciază că mutarea atenţiei publice asupra războiului din Ucraina nu înseamnă că pandemia a dispărut, ci doar că alte ameninţări au ocupat agenda publică.

„O parte însemnată a profesioniştilor din sănătate este încă angrenată în lupta împotriva pandemiei, în timp ce ceilalţi profesionişti se lupta cu consecinţele acesteia (…) Oamenii mobilizaţi de peste doi în această luptă se trezesc expuşi acum altor lipsuri şi privaţiuni”, au mai transmis sindicaliştii.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *