Ziua Națională a României va fi marcată la Deva printr-un spectacol extraordinar: „Uniți sub tricolor!”

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva organizează vineri, 1 decembrie 2023, cu ocazia Zilei Naționale a României,  spectacolul folcloric extraordinar „Uniți sub tricolor!” care va avea loc în Piața Unirii, începând cu ora 17:00.

Ziua Națională a României, ziua în care ne sărbătorim strămoșii și întregul nostru neam, ne va aduna laolaltă sub egida unui spectacol ce aduce în fața devenilor cântece de suflet nemuritoare, interpretate cu inima de nume mari ale folclorului românesc.

Spectacolul va fi deschis de crăișorul moților Nicolae Furdui Iancu, alături de Tudor Furdui Iancu și grupul instrumental „Crai Nou” din Alba Iulia, urmați de alți artiști iubiți ai neamului, precum: Vlad Lință, Mirela Mănescu, Cătălin Hașa, Ovidiu Olari, Ovidiu Homorodean, Mariana Deac, Cristian Fodor, Adriana și Mariana Anghel și Ciprian Roman, acompaniați de orchestra „Rapsodia” din Arad, dirijor: Vasile Rus.

La finalul spectacolului ne vor încânta cu prezența lor Marius Ciprian Pop, acompaniat de „Ceterașii de la Cluj”, precum și Ionuț Fulea alături de grupul instrumental „Codru de România”.

 

Spectacolul va fi prezentat de Ioana Popescu.

La ora 21:30, Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” vor oferi tuturor devenilor, cu ocazia Zilei Naționale a României, un grandios foc de artificii.

 

La mulți ani, România!

La mulți ani, dragi deveni!

 

Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *