ACTUALITATECOMUNITATESOCIAL

Ziua Sfintei Varvara, marcată cu prime pentru angajații CE Valea Jiului

În fiecare an, pe 4 decembrie, minerii o cinstesc cu smerenie pe Sfânta Mare Muceniță Varvara, protectoarea celor care lucrează în subteran. Tradiția și credința se împletesc cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă, care aduce salariaților Complexului Energetic Valea Jiului două prime importante: una de Sfânta Varvara și alta de Crăciun.

Potrivit liderului Sindicatului „Muntele”, Darius Cîmpean, primele aferente zilei Sfintei Varvara vor fi virate până pe 4 decembrie, iar cele de Crăciun până pe 22 decembrie, așa cum stabilește CCM-ul și protocoalele semnate cu administrația. Sumele nu au fost făcute publice, însă sindicatele afirmă că există garanții ferme privind acoperirea integrală a veniturilor pentru luna decembrie.

Angajații Complexului Energetic Valea Jiului vor primi primele prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, respectiv prima de Sfânta Varvara până la 4 decembrie și cea de Crăciun până la 22 decembrie. Cuantumurile acestor prime sunt cele stabilite anterior în contract și în protocoalele semnate cu administrația. Sindicatele au primit, de asemenea, asigurări că există fondurile necesare pentru plata integrală a veniturilor aferente lunii decembrie.

 

Monika BACIU