10 ani cu Enduro Panorama

Se împlineşte un deceniu de când comuna Ghelari devine, în luna mai, capitala moto a Europei. Ediţia a X-a a Enduro Panorama aduce la start aproape 500 de rideri: „Unii vin pentru prima dată la noi, alţii revin la fiecare ediţie. Le plac mult Munţii Poiana Ruscăi şi peisajele de aici. Cine a fost în Ţinutul Pădurenilor ştie că, oriunde ai fi, ai peisaje superbe, iar, de pe culmi, panorama este spectaculoasă. De multe ori, noi, organizatorii, îi vedem oprindu-se din cursă şi făcând fotografii. Sunt încântaţi de arhaicul locurilor, de arhitectura locală cu căsuţele din lemn, de bisericuţele micuţe”, spune Paul Grecu, de la Moto Club Haita Deva.

Enduro Panorama 2018 are loc între între 3 şi 6 mai, cu trei clase de concurs (profi, expert şi hobby) şi un traseu de 270 de kilometri: „Avem un traseu de bază şi de acolo se desprind bucle pentru cele trei clase, în funcţie de dificultate. Cel mai greu este la clasa profi, unde de altfel sunt şi cei mai puţini rideri”, spune Cosmin Olariu, de la Moto Club Haita Deva.

Evenimentul debitează oficial joi: „Miercuri finalizăm înscrierile, iar joi dimineaţă riderii au calificările pentru locurile din concurs. Nu mai există prolog, startul se dă la ora 13, din zona taberei de la Pensiunea Panorama. Riderii vor avea de parcurs în prima zi 45 de kilometri. Vineri, se pleacă la ora 9, iar spectatorii pot urmări participanţii în punctele cu arbitri de pe drumul dintre Govăjdie şi Lelese. O altă specială, pentru care Enduro Panorama este vestită, e proba din fosta carieră de marmură din satul Alun. Sâmbătă, probele sunt în arealul satelor Dăbâca şi Hăşdău. Merită văzute! Duminică, în cariera de la Ghelari, spectatorii vor vedea una dintre cele mai frumoase şi dificile urcări care au fost amenajate vreodată pentru rideri – avem treceri pe bolovani de dimensiunea unei maşini, apoi urmează o pantă aproape verticală, o să fie senzaţie!”, explică Sergiu Grecu, deschizător de traseu la una dintre clase.

În 2018, în tabăra din Ghelari sunt reprezentate 20 de ţări: „Vin mulţi motociclişti din Ungaria, Polonia, Suedia, Austria, Germania, dar în acest an avem şi Islanda, chiar şi Statele Unite ale Americii, de unde vine Mitch Carvolth, un rider american foarte bun, campion şi participant la multe dintre cursele dure ale lumii. Îl avem şi pe Dani Oţil, care a participat la primele ediţii şi acum revine la ediţia aniversară. Vedeta de la Neaţa va deschide cursa în zilele de sâmbătă şi duminică”, declară organizatorul.

De la debutul din 2009, Enduro Panorama a devenit competiţia care aduce cel mai mulţi străini în judeţul Hunedoara. Concursul de hard enduro pune la bătaie premii totale în valoare de 6 mii de euro.

 

Laura OANĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *