23 August – O rană și un salt al istoriei

În 1939, o semnătură străină ne rupea harta cu sânge rece — Basarabia smulsă, visul unității sfâşiat.

Ribbentrop și Molotov semnatarii Pactului care le poartă numele, au răsărit din umbra unei Europe sfâșiate de lăcomie și cinism. Nu oameni de stat, ci funcționari ai răului calculat, scribi ai tragediei continentale. Ribbentrop, cu morga unui diplomat travestit în profet al întunericului, și Molotov, cu rânjetul impasibil al birocratului roșu, au semnat sfârtecarea popoarelor între două imperii flămânde.

Sub condeiul lor s-a prăbușit dreptul națiunilor mici la demnitate. Nu au tras ei glonțul, dar au desenat traseul lui. În ochii istoriei, nu sunt decât mesagerii unui pact rușinos, care a vândut lumii o pace mincinoasă, semănând de fapt semințele războiului.

Dar tot într-un 23 august, în 1944, demnitatea națională a înfruntat dictatul istoriei.

Regele-copil, cu gestul matur al salvării, a rupt jugul nazist, deschizând poarta altei robii, dar salvând țara de la ruină. Într-o Europă frântă, Regele Mihai a rostit „ajunge”.

În 23 august 1944, a întors cheia istoriei, nu cu vanitatea unui stăpân, ci cu smerenia unui fiu care salvează casa aflată în flăcări. Un gest cât o coroană de spini, purtat pentru o Românie ce voia să respire, chiar și sub cenușă.

Nu, România nu a fost un pion, a fost o inimă care a bătut în ritmul demnității, uneori zdrobită, mereu vie. Am învățat o lecție care ar trebui să stea la temelia oricăror demersuri de politică externă, şi anume că libertatea nu se cere – se asumă, chiar cu prețul incertitudinii.

Să nu uităm că între pactul trădării și gestul curajos al întoarcerii armelor, s-a scris cuvântul „România” nu doar pe hartă, ci și în conștiința lumii. Acolo unde lupta cu destinul devine testament de neam.