ACTUALITATETRAFIC RUTIERTRANSPORTURI

325 de milioane de euro pentru mai puțin de 10 km de autostradă

Șase oferte au rămas pe listă scurtă pentru bucata lipsă din autostrada A1. Lotul cuprins între Lugoj-Deva este considerată a fi cea mai scumpă bucată de autostrada din România. Aproape 325 de milioane de euro valorează lucrările pentru segmentul lipsă de nici 10 km de pe Lugoj – Deva.

La termenul limită din 10 mai, pentru cei sub 10 km din Lotul 2 al Autostrăzii Lugoj – Deva, intre Margina şi Holdea, s-au înscris nu mai puţin de 9 firme şi asocieri, din Grecia, Turcia, Spania, Italia şi România. După prima rundă de evaluări, din cele 9 oferte au fost selectate 6 care s-au precalificat, iar acestea ar putea fi anunţate chiar în această săptămână, conform CNAIR.

Conform planului CNAIR, un câştigător al licitaţiei pentru segmentul lipsă din Autostrada Lugoj – Deva trebuie anunţat cel târziu la jumătatea lunii ianuarie a anului viitor când, după termenul de depunere a contestaţiilor şi rezolvarea eventualelor plângeri, se va putea semna şi contractul cu constructorul.

Valoarea estimată a contractului este de 1.363.135.841,00 Lei fără TVA. Traseul are o lungime de 9.13 km, din care 2,13 km de tunel.

 

Monika BACIU