42 de ani de la tragicul accident de la Mina Livezeni

42 de ani s-au scurs de la tragicul accident de la Mina Livezeni care a îndoliat întreaga Vale a Jiului.

29 noiembrie 1980 – o zi neagră pentru mineritul Văii Jiului. O nouă comemorare a avut loc, astăzi, la Mina Livezeni, acolo unde s-a oficiat o slujbă religioasă în memoria celor 53 de mineri decedați  în cea mai mare explozie de metan înregistrată în minele din România după cel de-al doilea Război Mondial. În cifre reci, bilanţul zilei de tristă amintire 29 noiembrie 1980 a fost următorul: 53 de morţi (38 de mineri şi 15 militari în termen), 27 de răniţi (19 mineri şi 8 soldaţi), 35 de văduve şi 75 de copii rămaşi orfani de tată.

Ca în fecare an din cei 42 care s-au scurs de la acest moment tragic, rude ale celor decedați, ortaci, conducători și lideri ai minerilor, reprezentanți ai autorităților locale și cțiva oameni politici, dar și foarte mulți oameni simpli au mers astăzi la mina Livezeni, pentru a aduce un omagiu eroilor mineri la troița care amintește cumplitul eveniment. O slujbă de pomenire a eroilor cărbunelui a fost oficiată de un sobor de preoţi, iar cei prezenți au depus, în cadrul unei solemnități, coroane și jerbe de flori în fața aceluiași monument pe care sunt scrise numele celor 53 de eroi mineri.

Oamenii încă trăiesc cu durerea pricinuită de pierderea, în tragicul accident care s-a produs, în urmă cu 37 de ani la Mina Livezeni, a nu mai puţin de 53 de truditori ai cărbunelui. ”

În memoria minerilor pieriți la Mina Livezeni în 1980, astăzi în curtea minei a avut loc o ceremonie comemorativă. Artistul Dan Puric a fost și el prezent și a relalat istoria tragicului eveniment.

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *