7 blocuri din Ghelari sunt reabilitate termic

La începutul lunii decembrie 2019 reprezentanții Primăriei Ghelari au obținut autorizațiile de construcție și au demarat lucrările pentru primele două dintre cele șapte blocuri din cartierul marginalizat Cuț, care au fost incluse în acțiunea de reabilitare termică a imobilelor, lucrări prevăzute în proiectul “Comunitatea Ghelari – Acceptă sprijinul nostru”.

Fațada blocului nr. 1 de pe strada Muncii, după reabilitare

Este vorba despre două imobile (blocuri) de pe strada Muncii din cartierul Cuț: blocurile numărul 1 și numărul 2. Până în acest moment a fost finalizată partea de anvelopare a blocurilor, montat tâmplărie PVC și ferestre noi, moderne, înlocuit jgheaburi și cetârne, iar lucrările continuă la cel de-al treilea bloc de pe strada Muncii. După finalizarea lucrărilor de anvelopare a blocurilor, înlocuit gheaburi și cetârne la toate cele 7 imobile urmează să se execute și să fie finalizate lucrările de înlocuire a tâmplăriei vechi cu tâmplărie PVC. În total, șase blocuri de pe strada Muncii vor fi reabilitate termic, potrivit proiectului. La acestea se va adăuga blocul numărul 6, de pe strada Constructorul.

“Blocurile reabilitate fac cea mai frumoasă stradă din Ghelari!”

De când au schimbat fațadele blocurilor se simte diferența în ceea ce privește încălzirea. Căldura se păstează mult mai bine! Și… ce să zic, e curat, arată bine! Blocurile reabilitate fac din Strada Muncii cea mai frumoasă stradă din Ghelari! Două blocuri sunt terminate, al treilea e în lucru, iar prin comparație cu celelalte trei, arată extraordinar de bine. Și celelalte vor intra în lucru. Ne bucurăm mult, pentru că strada Muncii arăta groaznic, înainte. Acum, însă, a prins culoare și contur”, spune una dintre beneficiarele izolării termice, ghelăreanca Sanda Păcurar.

6 blocuri de pe Strada Muncii beneficiază de reabilitare

 

Având în vedere faptul că iarna nu a fost una foarte grea, vremea a permis executarea lucrărilor cu numai două pauze, dintre care una pe parcursul Sărbătorilor de iarnă din luna decembrie. În perioada rece, echipele de muncitori s-au axat pe izolarea termică a plafonului clădirilor cu vată minerală. Lucrările de reabilitare termică a imobilelor vor trebui să fie încheiate până în luna august, la încheierea implementării proiectului “Comunitatea Ghelari – Acceptă spriinul nostru”

Se montează tâmplărie PVC modernă pe casa scării

Un proiect de amploare

Scopul proiectului “Comunitatea Ghelari – Acceptă sprijinul nostru” este Acela de a schimba statutul de zonă marginalizată a cartierului Cuț, din comuna Ghelari, prin implementarea de măsuri care asigură  accesul persoanelor de aici la o gamă  variată de servicii. Acest amplu proiect oferă servicii educaționale (ateliere pentru copii de prelucrat metalul și lemnul, de croitorie și de creație pentru crearea de suveniruri), măsuri active pentru adulți (informare, consiliere, cursuri de formare), de antreprenoriat (cursuri de antreprenoriat), servicii sociale și de sănătate (o cantină socială, un cabinet medical, un centru pentru resurse comunitare pentru prevenirea abuzului, neglijării și exploatării copilului, etc.), servicii reabilitare locuințe, servicii juridice (asistență juridică pentru reglementări acte), servicii de facilitare, mediere și voluntariat, dar și servicii de inovare socială: vizite la agenții economici, excursii pentru copii, în Capitală și în județ, seria de evenimente “Adoptă un bătrân”, etc.

Despre proiectul “Comunitatea Ghelari – Acceptă sprijinul nostru”

Proiectul “Comunitatea Ghelari – Acceptă sprijinul nostru”: este derulat de ASOCIAȚIA NON PROFIT L&C CONSULTING, în parteneriat cu Liceul Teoretic Ghelari, Primăria Ghelari și S.C. Project Proform S.R.L. în cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020. Perioada de implementare a proiectului este de 36 de luni, până la jumătatea lunii august a anului 2020.

Valoarea totală a Contractului de Finanţare este de 26.473.653,25 de lei. Din această sumă valoarea eligibilă nerambursabilă este 22.450.201,22, iar valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional este de 3.847.845,46 lei. Valoarea cofinanţării beneficiarului este de 175.606,57 lei.

Proiectul face parte din Componenta 1 – Dezvoltare Locală Integrată (DLI 360)

în comunităţile marginalizate, Axa prioritară – Incluziunea socială și combaterea sărăciei. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană – Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014 – 2020 Componenta 1 – Dezvoltare Locală Integrată (DLI 360) în comunităţile marginalizate, Axa prioritară – Incluziunea socială și combaterea sărăciei.

 

Proiect cofinațat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Președinte ASOCIAȚIA NON-PROFIT L&C CONSULTING,

Cristian-Corneliu Neamțu

           

Date de contact:

comunitateaghelari@gmail.com

Pagina Facebook: Comunitatea Ghelari – Accepta sprijinul nostru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *