ACTUALITATEPOLIȚIEPompieri

Accident rutier grav pe DN7, la Simeria Veche. Două persoane au murit, una a fost grav rănită

Un grav accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 17:50, pe DN7, în localitatea Simeria Veche, între Simeria și Orăștie. În urma coliziunii dintre două autoturisme, două persoane și-au pierdut viața, iar o a treia a fost grav rănită.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara, în accident au fost implicate două autovehicule, în care se aflau trei persoane. Într-unul dintre autoturisme se afla un cuplu, soț și soție, iar în cel de-al doilea vehicul se afla doar conducătorul auto.

Femeia în vârstă de 66 de ani a fost găsită decedată de echipajele de intervenție sosite la fața locului. Soțul acesteia, în vârstă de 66 de ani, a fost preluat de echipajele medicale și transportat la Spitalul Județean din Deva, fiind conștient, dar suferind un traumatism toracic.
Cel de-al treilea participant la trafic, un bărbat cu vârsta de aproximativ 62–63 de ani, din municipiul Orăștie, se afla singur în autoturismul pe care îl conducea. Acesta a rămas încarcerat în urma impactului, fiind extras de pompieri. Echipajele medicale au aplicat manevre de resuscitare, însă, din păcate, bărbatul a fost declarat decedat.

Conform Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, din primele cercetări rezultă că bărbatul de 62 de ani, care circula din direcția Orăștie – Deva, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, pătrunzând pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus de bărbatul din județul Alba.

La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Deva, cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD, precum și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean. Traficul rutier a fost restricționat temporar pentru desfășurarea intervenției și a cercetărilor.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.