Biserica monument din Vălișoara mai așteaptă. „Ne pierdem neputincioși identitatea culturală”
„Dragi prieteni, venim cu o veste (…) într-un context, din păcate, foarte, foarte trist pentru patrimoniul cultural de lemn din România, dar și pentru biserica de lemn din Vălișoara, comuna Balșa, județul Hunedoara”, notează cei de la Asociația Biserici Înlemnite.
Câțiva localnici din comuna Balșa l-au contactat pe arhitectul dr. Vladimir Obradovic de la Asociația Biserici Înlemnite, în urmă cu doi ani, după ce Maria Buda, de la „Grădina cu levănțică”, le propunea sătenilor din zonă să salveze frumoasa bisericuță clădită în anul 1785, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”.

Lăcașul de cult este monument istoric unic în țară și se află într-o stare avansată de degradare.
Vizita arhitecților în teren a confirmat temerile credincioșilor: clădirea era în stare de pre-colaps.
În luna martie 2024, mai mulți săteni s-au strâns și au reușit să repare acoperișul prin care ploaia pătrundea în interior și amenința nu doar structura, ci și picturile murale de o frumusețe rară. Următoarea etapă presupunea conservarea și restaurare complete, etapă pentru care era nevoie de o sumă frumușică, dar și de expertiza specialiștilor.
Pentru a aduna suma necesară, comunitatea – mobilizată de energia părintelui paroh Ciprian Teiușan, alături de Maria Buda și Aron Popa – a lansat o campanie de strângere de fonduri și a organizat evenimente precum „Roadele Toamnei” unde participanții au putut vedea bisericuța și au realizat cât de mare este pericolul pierderii ei.
În 2025, Ministerul Culturii aproba o intervenție de urgență în urma căreia: „a refăcută parțial lățuirea și a reașezată țigla dislocată pe biserică iar turnul bisericii a fost ancorat de meșterul Ioan Cioară cu cabluri de stabilizare, pentru a preveni răsturnarea la vânt”, au explicat specialiștii Asociației Biserici.
Înlemnite care în același an s-au oferit să ajute cu o nouă încercare: a fost întocmit și depus la Institutul Național al Patrimoniului un dosar de finanțare pentru accesarea fondurilor din Timbrul Monumentelor Istorice Sesiunea I 2025 – Subprogramul Proiectare. S-a solicitat suma de 187,200.00 lei pentru faza DALI. Doar că proiectul nu a obținut un punctaj suficient și a fost declarat neeligibil pentru finanțare.
Inițiatorii anunțau impasul: „Fără proiect de restaurare, nu putem realiza lucrări de reparații. Fondurile strânse până acum, deși valoroase, sunt insuficiente pentru acoperirea integrală a costurilor de proiectare. Înțelegem dorința multora dintre donatori ca sumele oferite să fie folosite direct pentru reparații, însă legislația ne obligă să avem mai întâi un proiect de restaurare.”
Arhitecții erau convinși că valoarea excepțională a monumentului și starea sa de pre-colaps sunt argumente solide pentru câștigarea finanțării pentru proiectul de restaurare: „Din păcate, comisia de jurizare a avut altă perspectivă, iar comunitatea locală se apropie de deznădejde, știind că nu va putea acoperi singură costurile unui proiect interdisciplinar serios de conservare și restaurare.”

La finele anului trecut, localnicii îi anunțau pe arhitecții de la Asociația Biserici Înlemnite că șarpanta bisericii începe să se desfacă: „În urma unei vizite de urgență, împreună cu meșterul dulgher Toader Nicolae, am constatat că structura acoperișului se afla în pericol iminent de colaps.
A urmat o nouă intervenție de urgență, aprobată de Ministerul Culturii și realizată cu sprijinul comunității locale, chiar înainte de zăpezile din februarie 2026, care ar fi putut provoca colapsul și astfel, pierderea picturii interioare. Intervenția a fost una minimală și sustenabilă, folosind materiale locale: lemn de salcâm crescut invaziv în cimitir și bolovani din zonă.”

Totul rămâne acum în suspans: „Este trist să vezi cum ne pierdem neputincioși identitatea culturală, chiar și atunci când comunități locale precum cea din Vălișoara își doresc din toată inima salvarea și valorificarea zestrei lor, în timp ce acest tip de patrimoniu rămâne, la discreția pasivității decidenților”, scriu arhitecții asociației.
Comunitatea încă speră că fondurile se vor strânge și se roagă pentru bisericuța lor: „Am făcut tot ce am putut face noi, ca localnici. Din păcate, doar costul proiectului se ridică undeva la un milion de lei, bani greu de strâns de la săteni. Speram că vom obține o finanțare, dar și cum această opțiune a căzut, rămâne să bazam pe donații”, spune Maria Buda.
Cei care vor să doneze sau să afle informații despre apelul lor pot accesa site-ul bisericavalisoara.ro sau pot lua legătura cu Teiușan Sorin-Ciprian, preotul paroh din zonă.
Cum puteți dona:
Puteți sprijini reabilitarea bisericii din Vălișoara cu donații în conturile următoare:
Beneficiar: Parohia Ortodoxa Voia
LEI: RO25 BRDE 220S V371 4985 2200
EURO: RO89 BRDE 220S V155 1660 2200
Banca: BRD Groupe Societe Generale, Sucursala Orastie, Romania
SWIFT: BRDEROBU, Tax ID: 16084113
Donațiile sunt pentru biserica de lemn cu hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.
Laura OANA














