A apărut o nouă substanță psihoactivă, atenționează Agenţia Naţională Antidrog

Agenţia Naţională Antidrog (ANA) atenţionează cu privire la apariţia unui nou tipar de consum de substanţe psihoactive în zona de sud a litoralului românesc, fiind vorba de „funny gas”, un sedativ folosit în domeniul medical, în combinaţie cu alte substanţe, în special ca anestezic.

 

ANA a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că tinerii inhalează protoxid de azot din baloane umflate cu ajutorul unui dispozitiv.

“Astfel, la petrecerile organizate de regulă pe plajă, adolescenţii şi tinerii inhalează protoxid de azot (N2O) din baloanele umflate cu ajutorul unui dispozitiv (sifon) ce are încorporat un cartuş care degajă în interiorul balonului substanţa mai sus menţionată. Protoxidul de azot (N2O) – gazul ilariant, cunoscut şi sub denumirea de „funny gas”, este un sedativ incolor şi inodor şi este folosit în domeniul medical, sub supraveghere medicală, în combinaţie cu alte substanţe, în special ca anestezic, dar şi în domeniul alimentar, la prepararea cremelor de tip frişcă (inhalarea acestei substanţe fiind strict interzisă)”, a anunţat Agenţia Naţională Antidrog.

Sursa citată menţionează că printre efectele negative ale acestei substanţe se află: încetinirea timpului de reacţie a corpului uman, transpiraţia excesivă, greaţă, vărsături, ameţeală, oboseală, halucinaţii, distorsiuni de sunet şi pierderi de memorie.
Efectele se amplifică ca urmare a creşterii cantităţii de gaz inhalat sau a inhalării gazului prea rapid şi în combinaţie cu alcoolul. În cazul în care, după inhalare, semnele şi simptomele sunt cele ale unei reacţii alergice (febră, frisoane, urticarie, respiraţie dificilă), este recomandabilă solicitarea de urgenţă a ajutorului medical, a precizat ANA.
Agenţia Naţională Antidrog a mai transmis că atrage atenţia asupra pericolului consumului de substanţe interzise şi recomandă tinerilor şi părinţilor să se adreseze specialiştilor Centrelor de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, pentru accesarea serviciilor oferite de ANA în domeniul prevenirii şi asistenţei acordate consumatorilor de droguri.
De asemenea, ANA face recomandări pentru adolescenţi şi părinţi.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *