A fost promulgată legea privind pensiile administrate privat, Pilonul II și Pilonul III, cât și pensiile ocupaționale

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru modificarea legii 227/2015 privind Codul Fiscal, transmite Administraţia Prezidenţială. Actul normativ intră în vigoare la 1 ianuarie 2024 şi vizează reglementarea valorii venitului impozabil atunci când urmează a se efectua plăţi din fondurile de pensii administrate privat, respectiv Pilonul II, Pilonul III, precum şi segmentul pensiilor ocupaţionale din România.

„Stabilirea venitului impozabil lunar din pensii:

(1) Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei şi, după caz, a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit prevederilor titlului V – Contribuţii sociale obligatorii.

(2) Pentru sumele primite ca plată unică de către participanţii la fondurile de pensii administrate privat şi moştenitorii legali ai acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, venitul impozabil este constituit din sumele care depăşesc contribuţiile nete ale participanţilor la care, fiecare fond de pensii acordă un singur plafon de venit neimpozabil stabilit conform prevederilor alin. (1).

(3) Pentru sumele primite ca plăţi eşalonate în rate de către participanţii la fondurile de pensii administrate privat şi moştenitorii legali ai acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, venitul impozabil este constituit din sumele care depăşesc contribuţiile nete ale participanţilor, la care se aplică plafonul de venit neimpozabil stabilit conform prevederilor alin. (1) pentru fiecare rată lunară de la fiecare fond de pensii.

 

(4) Pentru sumele primite ca plată unică de către participanţii la fondurile de pensii facultative şi/sau fondurile de pensii ocupaţionale, şi moştenitorii legali ai acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 204/2006, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 1/2020, cu completările ulterioare, venitul impozabil este constituit din sumele care depăşesc contribuţiile nete ale participanţilor, la care, fiecare fond de pensii acordă un singur plafon de venit neimpozabil stabilit conform prevederilor alin. (1).

(5) Pentru sumele primite ca plăţi eşalonate în rate de către participanţii la fondurile de pensii facultative şi/ sau ocupaţionale, precum şi moştenitorii legali ai acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 204/2006, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 1/2020, cu completările ulterioare, venitul impozabil este constituit din sumele care depăşesc contribuţiile nete ale participanţilor, la care se aplică plafonul de venit neimpozabil stabilit conform prevederilor alin. (1) pentru fiecare rată lunară de la fiecare fond de pensii”, arată actul normativ promulgat de către şeful statului.

 

news.ro

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *