Abramburelile din sistemul de învățământ afectează turismul

Abramburerile din sistemul educațional pun în cap și turismul. Cabanierii din Straja sunt extrem de nemulțumiți de faptul că vacanța intersemestrială a elevilor ar putea fi eliminată din structura noului an școlar.

Am luat act cu îngrijorare despre faptul că structura anului școlar 2019-2020 urmează a suferi modificări dramatice, în sensul că vacanța intersemestrială, care de regulă în ultimii ani a fost în luna februarie, să fie stabilită în perioada decembrie-ianuarie, prin suprapunere cu actuala vacanță de iarnă, iar luna februarie să fie dedicată cursurilor. (…) În ipoteza în care vacanța din luna februarie ar fi eliminată ar avea impact negativ direct și major cu privire la numărul turiștilor în România”, precizează membrii asociației prin solicitarea lor.

Ca o măsură de protest, cei din Straja au afișat un banner imens în stațiune. Mesajul este foarte clar „NU desfiinţaţi vacanţa din februarie! Elevii vor să schieze”. Mesajul celor din Straja vine ca urmare a anunțului făcut de ministru Educației, Ecaterina Andronescu, potrivit căruia elevii nu vor mai avea vacanţă intersemestrială, în luna februarie, pe motiv că „stau prea mult acasă şi uită materia”.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *