Absolvenții fără bacalaureat sunt așteptați la Universitatea din Petroșani

Absolvenții de liceu care nu au promovat examenul de bacalaureat pot ajunge la Universitatea din Petroșani. Nu ca studenți, ci în calitate de cursanți în cadrul unui colegiu. Cursurile pe care le pot urma sunt în domeniul ingineriei transporturilor și a calculatoarelor.

“Avem un colegiu universitar în care pe un proiect vom primi absolvenți de liceu, fără bacalaureat, din toamnă, Ingineria Transporturilor și pe domeniul de calculatoare. Va fi un colegiu care le va oferi niște studii postliceale. Dacă între timp acești elevi care urmează colegiul vor obține diploma de bacalaureat, se vor putea înscrie anul următor la universitate. În funcție de programa unor discipline pe care le-au parcurs se vor putea echivala în timpul anilor de studiu”,  a declarat prof. Univ. dr. Ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității Petroșani.

Universitatea din Petroșani implementează un proiect care îi are ca țintă pe tinerii care nu au diplomă de bacalaureat. Sunt bani europeni pe care Universitatea din Petroșani în colaborare cu Universitatea București i-au accesat pentru optimizarea ofertelor de studii din învățământ terțiar universitar și nonuniversitar tehnic în sprijinul angajabilității persoanelor defavorizate. Proiectul se derulează pe o perioadă de 30 luni, are o valoare totală de 5.652.394,98 lei și este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Obiectivul general al proiectului vizează creșterea participării tinerilor la învățământul terțiar nonuniversitar, diversificarea și inovarea programelor educaționale adresate studenților și masteranzilor, respectiv îmbunătățirea competențelor transversale ale cadrelor didactice din învățământul terțiar universitar și non-universitar.

 

Colaborator

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *