Accident grav pe A 3 – o persoană a murit şi una a fost rănită

Un accident rutier grav s-a produs, joi, pe A 3, la ieşire către Turda, în urma căruia o persoană a murit şi una a fost rănită. A fost solicitată şi intervenţia elicopterului SMURD. Traficul este blocat.

”Grav accident rutier produs pe autostrada A3, la ieşirea înspre municipiul Turda. Pompierii au găsit la locul evenimentului două autoturisme avariate, iar în unul dintre acestea erau două persoane încarcerate. A fost vorba despre o femeie de 70 de ani şi un bărbat de 45 de ani, care era în stare de inconştienţă”, a anunţat ISU Cluj.

Sursa citată a precizat că s-a acţionat cu echipamentele speciale pentru a debloca şi extrage cele două persoane, după care s-au constatat că bărbatul nu mai prezintă semnale vitale.

”Echipajele medicale au început manevrele de resuscitare care, din păcate, nu au putut readuce semnele vitale ale bărbatului. Femeia extrasă din autoturism a fost preluată de către echipajul SMURD şi a fost transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate. Pompierii au mai sprijinit acordarea primului ajutor calificat, au asigurat măsurile specifice pentru siguranţa salvatorilor şi măsurile de prevenire a incendiilor ca urmare a scurgerilor de combustibil”, a mai transmis ISU.

Traficul în zona accidentului este complet blocat.

Deocamdată, poliţiştii au stabilit că două autorutisme s-au ciocnit, dar nu au stabilit exact împrejurările.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *