ACTUALITATECOMUNITATEINFRACȚIUNI

Accident grav pe DJ56, lângă Călan: un mort și doi răniți în urma unei coliziuni frontale

Accident mortal pe DJ56, în apropiere de Călan! Un bărbat și-a pierdut viața, iar alte două persoane au fost rănite, în urma unei coliziuni frontale între două autoturisme.

„Poliția Orașului Călan a fost sesizată, în data de 3 iulie a.c., în jurul orei 14:00, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier în apropierea localității Călan.

În urma primelor cercetări, s-a stabilit că în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. Un bărbat de 41 de ani, domiciliat în orașul Călan, în timp ce conducea un autoturism pe DJ56, dinspre localitatea Grid spre Călan, ar fi pierdut controlul direcție într-o curbă periculoasă și a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism.

Cel de-al doilea autovehicul era condus de o femeie de 35 de ani, domiciliată în municipiul Deva. În urma impactului, ambii conducători auto, precum și un pasager, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la unități medicale pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

Ulterior, șoferul domiciliat în orașul Călan a decedat.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, se precizează într-un comunicat emis de IPJ Hunedoara.

Poliția recomandă respectarea regulilor de circulație, adaptarea vitezei la condițiile de drum și evitarea manevrelor riscante. Șoferii sunt sfătuiți să nu conducă sub influența alcoolului, obosiți sau distrași de telefon, iar în trafic aglomerat să păstreze calmul și să nu blocheze intersecțiile. Pietonii trebuie să circule doar pe trotuare și să traverseze regulamentar, asigurându-se că sunt vizibili. Informații actualizate despre trafic pot fi consultate pe site-ul Poliției Române, secțiunea Infotrafic.

De asemenea, polițiștii precizează că cercetările efectuate reprezintă o etapă legală a procesului penal și nu implică vinovăția persoanelor implicate. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive de către instanță, se aplică principiul prezumției de nevinovăție.