Accident grav pe DN7, la ieşirea din Deva!

Şoferul unei dubiţe a pierdut controlul volanului din cauza carosabilului umed, a ieşit de pe drum şi a izbit cu putere un stâlp de iluminat de pe marginea drumului. A fost nevoie de intervenţia descarcerării pentru a scoate bărbatul prins în maşină ca într-o cuşcă.

Accidentul s-a produs sâmbătă, după ora 11:00, la ieşirea din Deva către Sântuhalm în zona comercială, imediat după urcarea de pe pod. Duba frigorifică scăpată de sub control a izbit stâlpul chiar în partea şoferului. Practic, caroseria maşini a prins capul şi partea stângă a şoferului. Pompierii de la descarcerare s-au străduit să taie maşina cât mai repede pentru a scoate omul dintre fiare.

„Am fost solicitaţi prin 112 să intervenim la un accident rutier la ieşire din Deva, am acţionat cu echipajul de descarcerare ca să scoate şoferul prin în cabină. Este o dubită frigorifică goală, bnu erau scurgeri, dar am scos pentru siguranţă bornele maşinii. Şoferul era prins rău acolo. Partea din faţă a maşinii aproape l-a zdrobit”, spune plutonier Alin Călugăru de la ISU Hunedoara. Echipajul SMURD ajuns la intervenţie s-a străduit minute în şir să-l stabilizeze, după care şoferul din Cluj a ajuns la Spitalul de Urgenta din Deva. Politiştii au demarat cercetările.

„Șoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic, a ieşit în decor, unde a izbit un stâlp. Din păcate, din accident, a rezultat vătămarea gravă a şoferului. Colegii mei continuă cercetările şi au deschis dosar pentru ucidere din culpă”, spune comisar Bogdan Niţu, IPJ Hunedoara.

Şoferii din trafic s-au oprit să dea o mână de ajutor. Ei spun că în zonă drumul este înclinat şi maşinile alunecă uşor mai ales pe vreme de ploaie: „Sunt o mulţime de accidente aici, mai ales după ce au reabilitat drumul, acum câţiva ani. Rişti să aluneci şi dacă te plimbi pe el, dar cu maşina, în condiţiile astea.”

Bărbatul a suferit traumatism cranian şi toracic, a ajuns la spital în comă, cu fractură de bază de craniu şi fracturi costale. În cele din urmă, din cauza rănilor suferite, șoferul a decedat la spital.

Din cauza accidentului, DN7 a fost blocat aproape o oră la ieşirea din Deva către Alba.

Laura OANĂ

 

Un comentariu la „Accident grav pe DN7, la ieşirea din Deva!

  • 29 septembrie 2017 la 10:57
    Permalink

    Poate daca profesionistii de la politie, avand in vedere ca era un segment de drum cu multe accidente, ar fi dispus sa se puna parapeti in zona, omul ar fi scapat cu viata, dar la noi nu se face preventie ci doar se da vina pe vreme, pe soferi si politia ramane experta in numarat mortii.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *