Accident mortal pe DN68, la ieșirea din Sarmizegetusa

În data de 28 decembrie 2021, ora 11:15, Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DN 68, la ieșire din localitatea Sarmizegetusa, a avut loc un accident de circulație.

Polițiștii ajunși la fața locului din primele cercetări preliminare, au constatat că, un bărbat în vârstă de 35 de ani din municipiul Timișoara, în timp ce conducea un autoturism pe DN 68, pe sensul de mers Caransebeș – Hațeg, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, în condițiile unui carosabil umed, a pierdut controlul direcției de mers și a intrat in coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule condus de un tânăr în vârstă de 29 de ani din județul Gorj.

În urma acestui eveniment rutier, a rezultat decesul conducătorului auto si rănirea unei femei in vârstă de 39 de ani și a doi minori în vârstă de 7 si 5 ani, aflați în calitate de pasageri ai autoturismului. Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *