Accident rutier, în zona Hășdat: O tânără șoferiță a pătruns pe contrasens, lovind un cap de pod

Astăzi, în jurul orei 13.00, pe șoseaua Hunedoara – Călan s-a produs un accident rutier.

„O tânără de 24 de ani, care conducea un autoturism pe DJ687, din direcția Hunedoara-Călan, a pătruns pe contrasens, unde a lovit un cap de pod. În urma impactului, tânăra a fost rănită. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală”, a informat IPJ Hunedoara.

„În urma accidentului a rezultat o singură victima de sex feminin. În urma evaluării s-a constatat că prezenta un traumatism toracic (de la centura), un traumatism cranian minor și o contuzie la nivelul membrelor inferioare. Victima a fost preluată de SAJ Hunedoara și transportată la UPU pentru investigații de specialitate”, a declarat reprezentantul SAJ Hunedoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *