Acorduri de plată pentru programul HoReCa

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului anunţă că, începând de vineri, se transmit acordurile de plată pentru programul HoReCa, iar plăţile se vor face din 20 decembrie

Începând de marți, în cadrul aplicaţiei electronice de înscriere, se transmit acordurile de plată pentru programul HoReCa. Pentru creditele bugetare disponibile în acest moment, în valoare de 1 miliard lei, s-a aplicat prorata în procent de 46,87% din sumele contractate”, a transmis, Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului.

Instituţia a precizat că plăţile vor fi efectuate în conturile beneficiarilor începând cu data de 20.12.2021.

În 7 decembrie, ministrul Daniel Cadariu a arătat că cei care au aplicat pentru schema HoReCa cu siguranţă vor primi banii, pentru că lucrurile au intrat pe ultima sută de metri.
„Iniţial, suma totală alocată pentru această schemă este de 2,5 miliarde de lei, iar totalul aplicanţilor a fost peste 10.000. După analiză, a fost acceptat un număr de 8.300 de antreprenori”, a afirmat ministrul, la emisiunea Talk News de la Profit TV, precizând că pentru HoReCa este prevăzut un ajutor de 20%, diferenţa dintre cifra de afaceri din 2019, faţă de cea din 2020.

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *