Activități de educație rutieră la biserică și în unitățile de învățământ

Polițiștii Serviciului Rutier Hunedoara au încheiat în data de 02.05.2023 seria activităților de educație rutieră, desfășurate în cadrul proiectului național început în anul 2020, având ca temă, de data aceasta siguranța rutieră a persoanelor vulnerabile: copii și vârstnici.

 

Campania, derulată într-o notă sensibilă vizează reducerea numărului de accidente rutiere în care sunt implicați copiii și vârstnicii în calitate de pietoni, dar și prevenirea vătămării acestora prin accident rutier.

Campania își asumă responsabilitatea de a crește gradul de conștientizare a publicului cu privire la siguranța copiilor și totodată, de a-i îndemna pe părinți să joace un rol activ în protejarea acestora. Adresată vârstnicilor, un public matur, greu de convins și de educat și desfășurată sub sloganul: „Asigură-te că ajungi acasă. Traversează corect!”, campania își propune, printr-o abordare emoționantă să le semnaleze acestora pericolul la care se expun și consecințele ce pot urma când nu respectă regulile de circulație și traversează neregulamentar.

În cadrul activităților copiilor le-au fost distribuite 175 de broșuri cu sfaturi educative și 175 de seturi de creioane colorate. De asemenea, în tot județul au fost postate, la loc vizibil, la avizierele unităților de învățământ, la biserici, în stațiile de autobuz, în piețe, la cabinetele medicilor de familie, la sediile unităților de poliție, etc., 525 de afișe privind campania de traversare regulamentară, adresate copiilor și vârstnicilor, special achiziționate în acest scop.

În România, în fiecare zi o persoană în vârstă, care traversează neregulamentar este accidentată mortal.

În județul Hunedoara în anul 2022 s-au produs 32 de accidente de circulație ce au avut cauză traversarea neregulamentară, soldate cu decesul a 5 persoane, rănirea gravă a 7 persoane și rănirea ușoară a altor 23 de persoane.

 

În anul 2023, în primele patru luni ale anului, în județul Hunedoara s-au produs 8 accidente de circulație ce au avut cauză traversarea neregulamentară, soldate cu rănirea gravă a unei persoane și rănirea ușoară a altor 7 persoane.

Campania, desfășurată în perioada 05.04 – 02.05.2023 este ce-a de-a șasea și ultima din cadrul proiectului Educație Rutieră – Modelarea Factorului Uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională Proiectul prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *