Raport privind activitatea desfășurată de către Direcția Poliția Locală Deva în luna aprilie 2023

În perioada 01.04.2023 – 30.04.2023, polițiștii locali din cadrul Direcției Poliția Locală Deva, având la bază prevederile Legii nr. 155/2010 a Poliției Locale coroborate cu prevederile HG nr. 1332/2010 privind aprobarea Regulamentului-Cadru de organizare și funcționare a poliției locale și cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul Funcţionarilor Publici (r) precum și în conformitate cu prevederile Hotărârilor Consiliului Local Deva, au acționat în raza de competență, înregistrând următoarele rezultate:

 

  1. Structura Ordine și Liniște Publică:

– Polițiștii locali au aplicat un număr de 98 sancțiuni

 

  1. Structura Circulație pe Drumurile Publice:
  • Polițiștii locali au aplicat un număr de 194 sancțiuni

 

III. Structura Disciplina în Construcții, Activitate Comercială, Protecția Mediului:

– Polițiștii locali au aplicat un număr de 29 sancțiuni

  1. Centrul Monitorizare Video Trafic:

S-au preluat un număr de 188 sesizări telefonice. De asemenea, operatorii din cadrul compartimentului Operator Trafic Supraveghere, au avut un număr de 83 de sesizări şi s-au efectuat 204 identificări în Baza Națională de Date. Totodată s-a pus la dispoziția lucrătorilor din cadrul Serviciului Investigații Criminale probatoriu video în vederea soluționării unui număr de 11 dosare penale.

ALTE ACTIVITĂȚI:

 

  • Structura Ordine și Liniște Publică:

– polițiștii locali asigură transportul de valori de la Primăria Municipiului Deva la Trezorerie și retur

– asigură transportul și protecția personalului din cadrul DPLEPSC, a ofițerului de stare civilă pentru buna desfășurare a activității de oficiere a casătoriilor în afara sediului Casei Casătoriilor

– asigură protecția personalului din aparatul de specialitate al primarului, prin paza care se efectuează permanent la ușa de acces în Primăria Municipiului Deva

– asigură protecția personalului din cadrul Direcției Impozite și Taxe Locale Deva, prin paza care se efectuează permanent la sediul instituției

– însoțesc executorii judecătorești la evacuările din imobilele aparținând Primăriei Municipiului Deva

– au soluționat un număr de 72 sesizări telefonice primite de la cetățeni prin dispecerat

– au soluționat o sesizare telefonică primită de la operatorii din CMVT

– sesizări scrise – 6 răspunsuri

– sesizări prin aplicaţia Deva 24 – 3 răspunsuri

– răspund si soluționează sesizări telefonice venite prin Dispeceratul Poliției  Locale.

De asemenea, prin efectuarea patrulelor mobile și pedestre, se previne săvârșirea eventualelor fapte de natură antisocială care ar putea periclita viața și integritatea persoanelor.

  • Structura Circulație pe Drumurile Publice:

– dirijarea/fluidizarea circulației rutiere în zona unităților școlare –zilnic

– restricţionarea traficului rutier cu ocazia lucrărilor la carosabil – 3 acțiuni;

– restricționarea traficului rutier cu ocazia adunărilor publice

– au răspuns prin aplicația Deva 24, la un număr de 17 sesizări

– acțiuni de eliberare parcări și zone de toaletare pomi executate de SPIGM

– au soluționat un număr de 110 de sesizări telefonice primite de la cetățeni prin dispecerat

– au primit la audiențe 5 persoane

– au soluţionat un număr de 82 sesizări de la operatorii din C.M.V.T.

– au soluţionat 4 petiţii primite de la cetăţeni

– autovehicule fără stăpân/abandonate, monitorizate 9

– autovehicule staţionate neregulamentar, ridicate 49

– autovehicule fără stăpân/abandonate, ridicate de proprietari în urma somaţiei 3

– au implementat 151 P.V., în Baza Naţională de Date a Poliției Române.

 

  • Structura Disciplina în Construcții, Activitate Comercială, Protecția Mediului:

– polițiștii locali au efectuat un număr de 11 controale pentru identificarea lucrărilor de construcții executate fără autorizaţie de construire sau desfiinţare, după caz, inclusiv a construcţiilor cu caracter provizoriu

– polițistii locali au verificat un număr de 5 firme privind afişajul publicitar şi orice altă formă de afişaj/reclamă, inclusiv cele referitoare la amplasarea firmei la locul de desfăşurare a activităţii economice

– politistii locali au făcut un numar de 30 de verificări privind ridicarea deşeurilor menajere de către operatorii de servicii de salubrizare, în conformitate cu graficele stabilite;

– 15 de verificări zone verzi din intravilan, 10 privind curățenia stradală

– politisţii locali au verificat un număr de 12 societăţi comerciale și 5 producători particulari.

 

În cadrul tuturor structurilor mai sus amintite se fac cercetări ori de câte ori este nevoie, pentru soluționarea cu celeritate a tuturor reclamațiilor scrise/telefonice venite din partea cetățenilor cât și a sesizărilor venite prin aplicația ,,Deva 24’’.

 

Direcția Poliția Locală Deva

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *