Actori consacrați ai teatrului românesc, cetățeni de onoare ai municipiului Petroșani

Magda Catone, Emilia Popescu, Claudiu Bleonț, Florin Plaur, Marius Stănescu sunt noii cetățeni de onoare ai municipiului Petroșani. Marile lor realizări artistice în teatru și cinema au avut ca punct astral de lansare, în anii tinereții, scena teatrului din Petroșani.

“Pentru mine o mare surpriză și o mare onoare titlul de cetățean de onoare al municipiului Petroșani”, a spus Marius Stănescu, actor ale cărui origini sunt petroșănene.

Prieteniile legate de actori și cei din Petroșani au înfruntat anii și distanța. Actorul Claudiu Bleonț și amintește, cu plăcere, că a ales teatrul din Petroșani în detrimentul celui de la Reșița. Știa, la 21 de ani, că aici se produce cărbunele și a ales să vină să își facă stagiatura într-o zonă minerească.

“Pentru mine nu a fost o pedeapsă faptul că am debutat la Petroșani. A fost o alegere: a trebuit să aleg între Petroșani șI Reșița. Am ales Petroșani pentru că venit în locul unde se scot cărbunii. Cărbunii dau căldură, cărbunii dau lumină. Era întuneric aici, dar tot aici se scotea material primă care dădea, dă șI va mai da căldură șI lumină. Aici am descoperit prietenia, la 21 de ani, după armată. Am crescut prin cei 7 ani petrecuțI aici în matca familiei Barbu, care ne-au fost frate, soră, duhovnic, inspirator. Am învățat de la ei. Foarte mult a contat Petroșaniul în ceea ce eu am devenit. Ultima îmbrățișare, aici în Petroșani, de “la revedere” am avut-o de la doamna Stănescu în 17 decembrie. Esențial este unde îțI sunt prietenii. Nu contează ce fel de teatru faci, ci să ai locul tău unde îțI trăiești prietenia”, a spus actorul Claudiu Bleonț.

Toți actorii au un numitor comun. Mihai Barbu, consilier local, fost cadru didactic. În acei ani, Mihai Barbu le-a fost aproape actorilor. Așa a rămas și astăzi. Prietenia dintre ei a dăinuit peste timp.

“Am fost foarte surprinsă de acest gest. Lumina noastră în acele timpuri destul de înfrigurate a fost Mihai Barbu șI doamna mea directoare, doamna Stănescu. A fost un director care ne-a lăsat să mergem la București”, a spus Emilia Popescu.

“Mihai Barbu este primul „vinovat pentru faptul că sunt cetățean de onoare și de faptul că m-a scos dintr-un adânc al amintirilor frumoase și mi-a pus pe tapet acest frumos titlu de cetățean de onoare”, a spus Magda Catone.

Pentru comunitatea din Petroșani este un moment cultural de mare anvergură. Actorii de renume au debutat pe scândura teatrului dramatic ID Sîrbu.

“Este un moment important în viața culturală a comunității noastre faptul că la Petroșani există acest teatru. Este un mare câștig, iar dacă acum 30-35 de ani, venirea dumneavoastră aici a fost o “pedeapsă”, astăzi este o onoare pentru noi să vă avem alături și suntem mândri că oameni ca dumneavoastră și-au început activitatea la Petroșani”, le-a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, actorilor cărora le-a conferit titlul de cetățean de onoare.

Magda Catone și Claudiu Bleonț au încântat publicul petroșănean cu piesa “Un bărbat și trei femei”.

 

Monika BACIU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *