Acuzații. Primăria Vulcan împiedică strângerea de semnături pentru alegerile europarlamentare

Membrii USR din municipiul Vulcan îi acuză pe reprezentanții administrației locale de faptul că îi împiedică să strângă semnături pentru alegerile europarlamentare. Celor de la USR li s-a refuzat cererea privind amplasarea unui cort pe raza localității pentru strângerea de semnături.

“Am solicitat Primăriei Vulcan să ne aloce un spațiu pe care să amplasăm cortul pentru strângerea de semnături necesare participării la alegerile europarlamentare. În urma unei vizite la primărie, ni s-a comunicat că hotărârea va fi luată în ședința din data de 28.03. Adică imediat după terminarea perioadei în care putem strânge semnături! Oare amplasarea corturilor în trecut, în Vulcan a fost fără autorizație? Pentru că ele au existat! Mai mult de atât, ieri, alt partid, cu măsuțe, scaune și banner aduna semnături în fața CAP-ului. Fără autorizație”,  spun cei de la USR Vulcan.

De cealaltă parte, autoritățile locale susțin că nu exsită astfel de spații pe raza localității și că vor lua măsurile necesare pentru identificarea unui loc în care să se poată amplasa un cort.

“Vă informăm că administrația publică locală nu are prevăzute astfel de amplasamente. Prin urmare, se vor demara de urgență, procedurile necesare pentru identificarea unor puncte de amplasare a corturilor de campanie”, arată autoritățile locale.

În lipsa unei autorizații, cei de la USR vor continua să strângă semnături însă fără a avea un spațiu special amenajat.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *