AFM deschide sesiunea de finanţare a Programului privind protecţia speciilor de faună sălbatică

Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă deschiderea sesiunii de finanţare a Programului privind protecţia speciilor de faună sălbatică, începând de miercuri putându-se crea conturile de utilizator. Din 10 aprilie se vor putea depune cererile de finanţare, bugetul fiind de 70 de milioane de lei.

„Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă deschiderea sesiunii de finanţare a Programului privind protecţia speciilor de faună sălbatică, prin instalarea de echipamente şi/sau dispozitive de tipul gardurilor electrice ori a altor mijloace asemănătoare permise de lege, în vederea diminuării conflictelor şi reducerii pagubelor cauzate de animale sălbatice”, anunţă AFM.

Instituţia precizează că, începând cu data de 05 aprilie 2023, solicitanţii persoane fizice şi juridice pot accesa aplicaţia informatică pusă la dispoziţie de AFM, doar pentru crearea conturile de utilizator.

Conturile create şi utilizate pentru înscrierea în cadrul programelor derulate de AFM, rămân valabile şi pot fi accesate pentru depunerea cererilor de finanţare în cadrul Programului privind protecţia speciilor de faună salbatică, prin instalarea de echipamente şi/sau dispozitive de tipul gardurilor electrice ori a altor mijloace asemănătoare permise de lege, în vederea diminuării conflictelor şi reducerii pagubelor produse de animale sălbatice.

Depunerea cererilor de finanţare şi a documentaţiei aferente se realizează prin intermediul aplicaţiei informatice, în perioada 10 aprilie 2023, ora 10:00 – 21 aprilie 2023, ora 23:59”, a mai transmis AFM.

Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Laurenţiu Adrian Neculaescu, a transmis că va fi lanmsat acest program cu scopul de a proteja speciile de faună sălbatică.

”În contextul actual, în care prezenţa animalelor este tot mai des întâlnită în interiorul culturilor sau aşezărilor, fiind pusă în pericol atât viaţa oamenilor, cât şi a animalelor, AFM vine în ajutorul cetăţenilor prin acordarea de finanţare în vederea achiziţionării dispozitivelor destinate reducerii conflictelor om-animal”, a declarat Laurenţiu Adrian Neculaescu, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu.

Bugetul alocat sesiunii de finanţare este de 70.000.000 lei.

Obiectul programului îl reprezintă acordarea finanţării nerambursabile din Fondul pentru mediu pentru:

  • achiziţia, instalarea de echipamente şi/sau montajul de dispozitive de tipul gardurilor electrice (generator de impulsuri, fir gard electric, izolator inel gard electric, conectori fir gard electric, tijă împământare etc.), panou solar, regulator tensiune, cablu împământare ori a altor mijloace asemănătoare permise de lege (instalaţii cu fascicule luminoase, sunete/ultrasunete etc. şi care nu contravin prevederilor art. 3, 10 şi 12 din Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică), destinate reducerii conflictelor om-animal şi implementării măsurilor de intervenţie în zone populate cu animale din specii de faună sălbatică ori amplasate pe traseele acestora, respectiv pe raza exploataţiilor agricole/pomicole/stupine/arii naturale protejate;
  • efectuarea de lucrări specifice în vederea montării de echipamente şi/sau dispozitive de tipul gardurilor electrice la limita culturilor sau aşezărilor aflate în zone populate cu animale din specii de faună sălbatică ori amplasate pe traseele acestora, respectiv pe raza exploataţiilor agricole/pomicole/stupine/arii naturale protejate.

”Scopul programului îl reprezintă protecţia speciilor de faună sălbatică, prin instalarea de echipamente şi/sau montajul de dispozitive de tipul gardurilor electrice ori a altor mijloace asemănătoare permise de lege ori prin efectuarea de lucrări specifice în vederea montării de echipamente şi/sau dispozitive de tipul gardurilor electrice sau al altor dispozitive destinate reducerii conflictelor om—animal, implementării măsurilor de intervenţie, precum şi în vederea alungării sau împiedicării pătrunderii animalelor sălbatice în interiorul culturilor sau aşezărilor”, a precizat AFM.

În cadrul programului se acordă o finanţare nerambursabilă, reprezentând 100% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, după cum urmează:

 în cazul persoanelor juridice:

  • maximum 5.000.000 lei pentru autorităţile administraţiei publice centrale sau instituţia publică din subordinea autorităţii administraţiei publice centrale şi titularii dreptului de administrare a imobilului proprietate publică, având regim de arie naturală protejată;
  • maximum 1.000.000 lei pentru unităţile administrativ- teritoriale;
  • maximum 500.000 lei pentru celelalte tipuri de persoane juridice
  • maximum 15.000 lei pentru persoanele fizice.

Valoarea aprobată spre finanţare nu poate fi suplimentată faţă de cea aprobată iniţial, beneficiarul având obligaţia să asigure din surse proprii finalizarea investiţiei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *