”Trofeul micului cititor”

“Trofeul micului cititor” este evenimentul organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva” pentru micii cititori. În 31 mai va avea loc manifestarea cultural-educativă „Trofeul Micului Cititor”, dedicată Zilei Internaționale a Copilului. Evenimentul este dedicat copiilor pasionați de lectură care sunt abonați fideli ai bibliotecii.

“Începând cu acest an, concepția care a stat la baza organizării acestui eveniment a pornit de la dorința noastră de a atrage spre lectură un număr cât mai mare de copii, de la cele mai fragede vârste, de a le cultiva și menține gustul pentru citit. Criteriul care a determinat decernarea premiilor, a trofeelor micilor cititori a fost fidelitatea acestora față de bibliotecă, fidelitate exprimată în numărul de împrumuturi de carte și alte materiale de bibliotecă, numărul de participări la activitățile bibliotecii etc. Am hotărât să-i premiem pe acei mici prieteni ai bibliotecii care ne-au trecut pragul de cele mai multe ori, care s-au arătat a fi cei mai interesați de cărți, care au fost în permanență în legătură cu Secția de Împrumut Carte pentru Copii a bibliotecii. Am avut, astfel, convingerea că, cu cât au frecventat mai asiduu biblioteca, cu atât au citit mai mult, iar acest lucru este demn de toată lauda și trebuie premiat, acești copii fiind câștigătorii Trofeului Micului Cititor, ediția 2018. Vor fi, astfel, decernate „trofeele”: trei premii și două mențiuni care-i vor recompensa pe cei mai fideli mici prieteni ai Bibliotecii”, arată organizatorii.

Evenimentul se va deschide cu spectacolul intitulat „1000 de povești”, o producție a Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani, jucat în premieră la Deva și creat special de către actorii din Petroșani pentru întâlnirea de la Deva cu micii cititori. Organizatorii le pregătesc copiilor și un carnaval, cu costume inspirate din basmele românești. Cele mai frumoase și mai originale costume vor fi premiate.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *