Ajutoare umanitare pentru unitățile sanitare

Guvernul a adoptat o hotărâre privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantități de produse şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, unor unități sanitare din municipiul București, municipiul Timișoara și județele Alba, Argeș, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Dolj, Hunedoara, Mureș, Neamț, Olt şi Suceava, în vederea protecţiei populaţiei afectate de noul Coronavirus. Produsele sunt în valoare de 1.282.395,45 lei inclusiv TVA.

Practic, este vorba de acordarea unor construcții ușoare din elemente modulate. În județ vor ajunge două astfel de construcții, la Spitalul Dr. Alexandru Simionescu din Hunedoara.

Alte două construcții ușoare din elemente modulate sunt repartizate Prefecturii Hunedoara. De la Instituția Prefectului, ajutoarele umanitare vor fi distribuite la Spitalul de Urgență din Petroșani și la Spitalul municipal din Lupeni.

Transportul produselor până la locul de destinaţie se efectuează cu mijloace de transport puse la dispoziţie de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale”, arată documentul.

 

Monika BACIU

FOTO: Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *